x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Banii pentru fermele de familie pot fi accesaţi

Banii pentru fermele de familie pot fi accesaţi

de Elena Stan    |    24 Iun 2013   •   14:24
Banii pentru fermele de familie pot fi accesaţi
Sursa foto: INTACT IMAGES/Jurnalul National/Dan Marinescu

Statul va acorda un ajutor unic, 100% nerambursabil, fără cofinanţare, în valoare de 15.000 de euro pentru micii fermieri, din 2014. Ministerul Agriculturii a alocat deja 50 de milioane de euro pentru înfiinţarea fermelor de familie, bani pe care îi pune la dispoziţia fermierilor prin Măsura 121 care va fi deschisă săptămâna aceasta, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. 

"Vă pot asigura că marţi veţi găsi pe site-ul Ministerului şi al Agenţiei de Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şase proiecte tip pe care ministerul le-a elaborat şi le pune gratuit la dispoziţia dumneavoastră. Puteţi completa doar datele personale şi să primiţi o finanţare nerambursabilă care poate fi până la 50.000 de euro, dar la care trebuie să aveţi o contribuţie care poate fi de 40, 50, 60 la sută, în funcţie de proiect, şi care se poate asigura, de această dată, de către un fond de creditare pe care l-am creat, cu o dobândă mult mai bună decât există pe piaţă şi fără ca dumneavoastră să veniţi cu garanţii", a afirmat Daniel Constantin.

Oficialul a explicat că măsura 141 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), privind sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă, va fi modificată. "Vor exista măsuri, cred eu, mult mai eficiente decât a fost măsura 141, în care acordăm timp de cinci ani 1.500 de euro (pe an - n.r.) către gospodăriile ţărăneşti, în care, din punctul meu de vedere, nu facem decât să prelungim agonia. Trebuie să-i ajutăm pe acei oameni din gospodării să ajungă să fie fermă de familie. Din acest motiv, chiar în acest an, din fonduri europene, şi sper că va continua măsura şi după 2014, am acordat un sprijin important, de 50.000 de euro nerambursabili, pentru cei care vor să-şi dezvolte fermele de familie. Mai mult decât atât, există şi o facilitate pe care o putem acorda din 2014, un ajutor unic, 100% nerambursabil, de 15.000 de euro, pentru cei care vor să iasă din zona de fermieri mici, subzistenţă, semisubzistenţă, să se orienteze către piaţă, să producă pentru piaţă. E altă formă de sprijin important pe care putem să o acordăm în măsura posibilităţilor unui buget care este mai mic în perioada 2014-2020 decât a fost în 2007-2013", a explicat Daniel Constantin.

Ministerul nu va aloca bani în plus pentru măsură 141, deşi la nivelul ţării sunt depuse peste 22.000 de proiecte declarate eligibile, iar fondurile ajung  pentru circa 14.000. "Sunt 480 milioane de euro care au mers către această măsură şi care puteau fi folosite într-o modalitate mult mai corectă, cum ar fi, de exemplu, fermele de familie. Către 141, cu siguranţă nu. Am spus nu din două motive: în primul rând, eu nu cred foarte tare în această măsură, nu cred că poate să aducă beneficii importante şi mai degrabă aş duce banii către fermele de familie; pe de altă parte, suntem pe ultimele luni ale perioadei 2007-2013, în care trebuie să concentrăm banii pe care îi mai avem la dispoziţie pe măsurile cu adevărat importante. Sistemul de irigaţii a beneficiat de o creştere importantă, sistemul de creare de depozite de colectare legume-fructe, fermele de producţie la fel şi iată acum fermele de familie", a declarat Daniel Constantin.

Pomicultura devine prioritate

Ministerul Agriculturii va finanţa trei centre zonale de cercetare în domeniul pomiculturii, precum şi proiecte integrate din sectorul de lapte ce includ producţie, procesare şi distribuţie, în toate satele româneşti. "Avem în plan la finalul lui 2014 să începem un program de reconversie la pomicultură după modelul pe care l-am implementat cu succes la viticultură. Vrem să începem şi pe zona de pomicultură plecând de la o realitate care există astăzi în România. Peste 50 la sută din plantaţiile pomicole sunt, din păcate, în declin. Din acest motiv, din banii europeni pe care îi avem pentru 2014-2020, o alocare importantă, un subprogram va fi dedicat pomiculturii”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. Este vorba de centrele din Piteşti-Mărăcineni pentru sudul României, Iaşi pentru Moldova şi Bistriţa pentru Transilvania. Centrele vor produce materialul săditor necesar din 2014, când va începe programul de reconversie în pomicultură. "Mi-ar plăcea să fim pregătiţi cu material săditor din România în 2014, nu cu material săditor pe care îl importăm din străinătate", a completat ministrul Agriculturii. 

Laptele românesc, în pericol

Daniel Constantin este îngrijorat deoarece odată cu eliminarea cotelor de lapte, peste doi ani, fermierii care activează în zona sectorului de lapte vor întâmpina dificultăţi întrucât costul final al laptelui de la noi din ţară va fi mai mare decât cel din alte state europene. "Din 2015, fiecare stat poate să producă fără limită, adică nu va mai exista plafonare din punct de vedere al producţiei pe care are voie să o obţină. Până acum exista un echilibru. Tranzacţiile intracomunitare se făceau într-un mod limitat şi controlat. (...) Trebuie să fim pregătiţi, fiindcă sunt costuri de producţie mai mici în Ungaria, în Danemarca, în Germania, iar laptele de acolo va avea un cost final mai mic decât cel din România şi există riscul să ne trezim cu lapte pe care îl importăm", a spus Daniel Constantin, care a participat, sâmbătă, la masa rotundă cu tema "Agricultura, domeniu forestier, turism, mediu - şanse de dezvoltare economică pentru judeţul Bistriţa-Năsăud". Evenimenul a fost  organizat de filiala judeţeană a Partidului Conservator iar la el au participat peste două sute de oameni de afaceri, fermieri şi oameni politici locali. Ministrul a afirmat că, tocmai pentru creşterea competitivităţii în acest sector, statul va finanţa proiectele integrate. 

×