x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bărbat împuşcat într-un taxi, la Satu Mare. Unul dintre agresori are 17 ani

Bărbat împuşcat într-un taxi, la Satu Mare. Unul dintre agresori are 17 ani

03 Mai 2014   •   15:17
Bărbat împuşcat într-un taxi, la Satu Mare. Unul dintre agresori are 17 ani

Un bărbat de 21 de ani a ajuns sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare după a fost împuşcat de alte două persoane împreună cu care a furat un taxi şi l-au incendiat.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, un taximetrist a sesizat poliţia despre faptul că a fost deposedat de un autoturism de către trei bărbaţi necunoscuţi pe care îi transporta. Poliţia a mai fost sesizată despre faptul că tânărul împuşcat a fost coborât din taxi la ieşirea din municipiul Satu Mare spre Botiz şi abandonat. Acesta a fost transportat la spital cu leziuni la nivelul feţei şi a gâtului, leziuni produse posibil cu o armă neletală.

"În urma investigaţiilor efectuate, până în acest moment au fost identificate şi prinse două dintre cele trei persoane implicate în incident. Unul dintre cei doi agresori este în vârstă de 17 ani. Oamenii legii desfăşoară activităţi pentru identificarea şi prinderea celei de a treia persoane şi pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", a precizat IPJ Satu Mare.

Autoturismul furat a fost găsit incendiat pe raza localităţii Mărtineşti.

×
Subiecte în articol: taxi barbat impuscat satu mare