x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Băsescu a promulgat legea de mărire cu 50% a salariilor profesorilor

0
Autor: Veronica Micu 24 Oct 2008 - 00:00

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, astăzi, că a promulgat legea de mărire cu 50% a salariilor din educaţie, de la 1 octombrie. Şeful statului a spus că legea respectă criteriile de constituţionalitate şi consideră oportună promulgarea acesteia.



Şeful statului a spus că legea respectă criteriile de constituţionalitate şi consideră oportună promulgarea acesteia. Conform lui Băsescu, legea salariilor profesorilor este constituţională, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională. Al doilea element pe care îl are în vedere preşedintele este conformitatea legii, şi, sub acest aspect, atenţia preşedintelui se îndrepată către respectarea obligaţiilor internaţionale asumate, iar din acest punct de vedere legea salarizării profesorilor se încadrează în obiectivele strategiei Lisabona. Al treilea aspect pe care preşedintele îl analizează este oportunitatea promulgării, având ca unică alternativă întoarcerea legii la Parlament. "Am considerat că această lege este oportună pentru că, între toate partidele, s-a semnat un pact pentru educaţie, la care s-au raliat trei federaţii sindicale mari", a declarat şeful statului, subliniind că "performanţa fără bani este imposibilă". "Legea este constituţională, iar atribuţia şefului statului este promulgarea legii, nu nepromulgarea", a afirmat Băsescu.

"Nu pot intra în jocul Logan-uri contra profesori"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, în calitate de şef de stat, nu poate intra în "jocul Logan-uri contra profesori", el spunând că este greşită ideea că nu există bani pentru salariile cadrelor didactice. "Ca preşedinte nu pot intra în acest joc: Logan-uri contra profesori. Opţiunea mea este unică: creşterea salariilor la profesori. Nu vom continua în dezbaterea publică să comparăm profesorii cu Logan-urile de 70.000 de euro, cu banii cheltuiţi pe studii la EADS sau cu salarile din agenţiile guvernamentale. Aş vrea să măsurăm salariile cu alte categorii salariale", a declarat Băsescu, arătând că au crescut salariile diplomaţilor şi ale judecătorilor. În opinia sa, este greşită ideea că nu există bani pentru majorarea salariilor cadrelor didactice, el spunând că "bugetul poate fi aşezat pe priorităţi". "Din acest punct de vedere, e o chestiune de voinţă dacă vrei să asiguri finanţarea sistemului de educaţie sau nu, să asiguri sau nu resurse pentru salariile profesorilor. Repet, susţin majorarea salariilor şi pentru că aici realizăm un pact, care se numeşte «salarii contra reformă»", a spus preşedintele.


Tăriceanu nu comentează
Premierul Călin Popescu Tăriceanu refuză să comenteze decizia preşedintelui Traian Băsescu de a promulga legea de mărire cu 50% a salariilor din educaţie până când actul normativ nu va fi publicat în Monitorul Oficial. Declaraţia aparţine Cameliei Spătaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Tăriceanu se află la Belgrad, în vizită oficială.


Traian Băsescu – declaraţie după promulgarea Legii salarizării profesorilor


Voi avea o scurtă declaraţie de presă cu privire la legea salarizării profesorilor şi ca să nu lungim lucrurile, vă informez că am promulgat legea salarizării profesorilor. Cred pe că fondul dezbaterii publice, am obligaţia să dau câteva jaloane legate de această decizie. În ceea ce priveşte promulgarea, este atributul constituţional al preşedintelui, nepromulgarea nu există ca atribuţiune. Cu privire la toate legile, dar mă refer şi la această lege, în procesul de promulgare preşedintele are trei obiective asupra cărora se apleacă atunci când ia decizia de promulgare sau de trimitere la Parlament sau la Curtea Constituţională. Cele trei obiective, conform Constituţiei, sunt următoarele: constituţionalitatea legii, iar legea cu privire la salariile profesorilor este constituţională, aşa cum a stabilit şi Curtea Constituţională a României; un al doilea element pe care preşedintele îl are în vedere este legat de conformitatea legii şi acest aspect sau sub acest aspect atenţia preşedintelui se îndreaptă către respectarea obligaţiilor internaţionale asumate, iar din acest punct de vedere, legea salarizării profesorilor se încadrează în obiectivele stabilite de strategia Lisabona, adică un sistem de educaţie performant; în sfârşit, al treilea aspect pe care preşedintele îl analizează înainte de promulgare este oportunitatea promulgării, având, pe chestiuni de oportunitate, singura alternativă a întoarcerii la parlament a legii. Am considerat că această lege este oportună, în primul rând pentru că între toate partidele s-a semnat un Pact pentru educaţie, deci toată clasa politică din România a semnat Pactul pentru educaţie, propus de Preşedinţie. În al doilea rând pentru că la acest pact s-au raliat trei mari organizaţii sindicale din domeniu şi alte 28 de organizaţii din societatea civilă şi ştiinţifică şi de asemenea, la pachetul oportunitate, am avut în vedere nevoia ca parte a sistemului de reformă a educaţiei să fie şi profesorul bun. Cu actuala salarizare, este imposibil ca în sistemul de educaţie românesc să intre dascăli care să pregătească tânăra generaţie, copiii pe IT, să-i înveţe limba engleză, să-i înveţe limba germană, să-i înveţe fizică sau matematică. Nici un absolvent bun de facultate nu vine pentru 700 de lei în sistemul de educaţie. Acest lucru se vede şi din faptul că în momentul de faţă sunt 9.000 de profesori suplinitori, în sistemul de educaţie românesc, ceea ce arată premisele unei pregătiri foarte slabe a elevilor. Nu în ultimul rând, aş face menţiunea că nepromulgarea acestei legi ar fi putut fi interpretată ca o dezicere a mea exact de Pactul pentru educaţie pe care l-am promovat şi exact de susţinerea că România are nevoie de un sistem de educaţie reformat şi performant. Un alt element care m-a făcut să apreciez a fi oportună promulgarea acestei legi este faptul că sindicatele şi-au asumat responsabilitatea strategiei de reformare a sistemului de educaţie din România. Strategia a fost în principal construită, lucrată de profesorul Miclea, şi în interiorul ei s-a ţinut cont de punctele de vedere exprimate în scris de semnatarii pactului pentru educaţie, sigur, a acelora care au transmis puncte de vedere legate de construcţia strategiei. Consider că prin adoptarea de către sindicate, prin semnarea, prin asumarea strategiei de reformare a sistemului de educaţie, simultan cu mărirea salariilor dascălilor, se realizează un echilibru: bani contra reformă şi performanţă. Este exact ceea ce şi domnul prim-ministru spunea, că nu se poate cere performanţă unor manageri dacă nu le dai salarii foarte mari. Or, când discutăm de profesori, ei construiesc, manageriază viitorul fiecărui tânăr din ţara asta, şi nu a unuia, nu a doi, ci a mii de tineri. Plec de la premisa că cea mai mare resursă pe care o are o naţiune, aşa cum rezultă din studiile ştiinţifice, este inteligenţa oamenilor ei. Dacă această inteligenţă nu este educată, nu este instruită, oamenii unei ţări nu pot genera performanţă. Vă pot spune că studiile ştiinţifice arată că succesul unei naţiuni, performanţa unei naţiuni, este legată în proporţie de 70% de modul cum este educată naţiunea, de performanţa educaţională a sistemului de educaţie naţional. Doar 30% din evoluţiile pozitive ale unei naţiuni sunt generate de existenţa resurselor naturale: ţiţei, gaze, lemn, aur şi alte resurse. 70% din succesul unei naţiuni este garantat de un sistem de educaţie performant, de utilizarea inteligenţei fiecărui cetăţean al naţiunii. De asemenea, tot la categoria oportunitate, aduc şi argumentul faptului că am declarat în mod repetat că educaţia este prioritatea zero a naţiunii române. Acestea sunt în principal motivele pentru care am promulgat legea. Aş vrea însă să mai fac câteva comentarii legate tot de atmosfera publică. Ideea că nu sunt bani nu este o realitate, bugetul poate fi aşezat pe priorităţi, or din acest punct de vedere este doar o chestiune de voinţă: dacă vrei să asiguri finanţarea sistemului de educaţie sau nu, dacă vrei să asiguri resurse pentru salariile profesorilor sau nu. Repet, susţin majorarea salariilor profesorilor din motivele pe care vi le-am prezentat, şi subliniez că aici realizăm un pact, pactul care se numeşte "salarii contra reformă". Mi se pare inadmisibil să măreşti salarii fără să ai exigenţa creşterii performanţei, or, semnarea de către sindicat a strategiei de reformare a sistemului de educaţie este pentru mine premisa: bani contra calitate, salarii contra calitate. Deci, aş spune că bani există şi toate analizele îmi probează acest lucru. Mai mult decât atât, din bugetul de 6% se poate asigura plata salariilor mărite până la 31.12, deci din bugetul actual. Aş mai menţiona faptul că mi-a fost foarte greu, în condiţiile în care din documentaţia pe care am adunat-o în aceste zile rezultă salariile reale ale profesorilor. Şi fac un apel la dumneavoastră ca în dezbaterile publice ce vor urma să prezentaţi salariul net pe care un profesor îl ia în mână. Pentru că omul - şi eu fac acelaşi lucru, când vă spun că salariul meu este 6.402 lei, mă refere la salariul pe care îl primesc în mână, pentru că nu mă interesează ce ia statul. Că am cerut şi de la inspectorate, de la unele inspectorate prin sondaj, salarizarea profesorilor. Când constat că un profesor de gradul I, cu 25 de ani de serviciu primeşte în mână 1.700 - 1.800 de lei, nu ai cum să nu constaţi că suma este mult prea mică pentru ceea ce i se cere. Dar chiar şi pentru nevoile lui de zi cu zi, indiferent că este femeie sau bărbat. Dacă ne referim la salariile profesorilor şi a învăţătorilor în primii ani de activitate, acestea sunt ridicole. Vreau să cred că nu vom continua în dezbaterea publică să comparăm profesorii cu Loganurile de 70 de mii, să comparăm profesorii banii cheltuiţi pe studii la EADS sau profesorii cu salariile directorilor din agenţii, agenţii guvernamentale. Aşa vrea însă să comparăm salariile profesorilor cu alte categorii profesionale. Dezbaterea din ultimele zile am mers pe ideea că profesorii dintr-o dată au luat-o înainte. Eu nu judec dacă la alte categorii profesionale salariile sunt suficiente sau nu, dar vreau să subliniez doar nedreptatea făcută profesorilor în această abordare. Au crescut, prin voinţa Guvernului şi a Parlamentului, salariile diplomaţilor. Şi vă asigur că au crescut enorm. Au crescut salariile judecătorilor. Sistemele militarizate, toate, au salarii rezonabile în raport cu grila de salarii din România. Nu spun că este suficient, dar anul trecut, prin ordonanţe de urgenţă au fost două creşteri consistente în sectorul sanitar. Oare de ce profesorii trebuie să rămână cu salariul plafonat, când există o lege votată în unanimitate în Parlament, când există un act al Curţii Constituţionale care spune că legea este perfect constituţională? Ca preşedinte, nu pot intra în acest joc: Loganuri contra profesori. Ori cumpărăm Loganuri de 70 de mii, ori mărim salariile la profesori. Una din două. Opţiunea mea este unică, nu am de ales aici: creşterea salariilor la profesori. Sigur, ca să nu vorbim că zilele trecute s-au găsit două miliarde de roni pentru administraţiile locale, bani îndreptaţi preponderent către clientela politică, bani care parte din ei trebuie să se întoarcă înapoi convertiţi în campanie electorală, dar nu găsim bani pentru profesori. Şi acestea au fost argumente în favoarea promulgării legii. Nu putem să rămânem în demagogie. Mai ales că obiectivul major, acum, după ce doi ani efortul principal a fost pe investiţii şi el trebuie să continue, obiectivul major acum este să stimulăm apropierea de sistemul de educaţie a unor absolvenţi de facultăţi de universităţi valoroşi. Nu vă vorbesc de 9.000 de suplinitori, dar alte câteva mii sunt profesori care, la testări, au luat nota 1, 2, 3, 4 şi ştiţi foarte bine lucrul acesta. Cu 700 de lei pentru un profesor începător, cu 1.800 de lei pentru un profesor, în mână, net, cu 1.800 de lei pentru un profesor, după 25 de ani de educaţie nu se poate apropia nimeni, cu încredere, de acest sistem, specialiştii valoroşi nu vor veni către educaţie. Aş încheia argumentarea mea spunând că am speranţa că majorarea salariilor profesorilor nu va genera, în acest moment, tensiuni sindicale şi este un apel pe care-l fac la sindicate... Îmi dau seama că unele din ele au fost stimulate să acţioneze împotriva măririi salariilor profesorilor, unele fără s-o spună deschis, dar au făcut-o. Apelul meu la sindicate este să se manifeste, dar în această perioadă când s-a intrat pe ultima sută de metri în vederea campaniei şi a alegerilor din 30 noiembrie, corect ar fi să aşteptăm terminarea alegerilor, instalarea unui nou guvern. Ce pot garanta tuturor este că, în situaţia în care, după alegeri, vom avea un guvern responsabil, ideea "salarii contra reformă şi performanţă" rămâne deschisă, iar ideea "salarii şi gata", pentru voturi, s-a închis şi sper să rămână închisă. Aş vrea să mai fac o menţiune legat de alt dezastru şi cu asta vă asigur că închei, alt dezstru transmis opiniei publice, acela legat de aducerea la zero a investiţiilor. Vreau să vă asigur şi pe dumneavoastră, dar în primul rând pe români şi pe analişti că nu poate fi vorba de afectarea investiţiilor prin creşterea salariiilor profesorilor şi, dacă va fi nevoie, pe principiul performanţă contra salarii şi a funcţionarilor publici, după alegeri, sumele care se duc în aceste măriri care pot genera performanţă, sau trebuie să genereze performanţă, sunt nesemnificative pentru investiţii. Luaţi şi dumneavoastră sumele şi veţi constata că nu se pot construi prea mulţi kilometri de autostrăzi cu banii care se dau pentru profesori. Investiţiile le avem, puteau să curgă şi anul acesta, dacă guvernul îşi făcea treaba, avem 32 de miliarde de euro la UE. Sunt 5,5 miliarde de euro pentru infrastructuri şi o bancă europeană de investiţii, care de două ori, la întâlnirile la vârf cu preşedintele şi vicepreşedintele Băncii europene de investiţii, afirmă: "Suntem gata să finanţăm componenta autohtonă la finanţările UE pentru autostrăzi cu un miliard de euro pe an". Deci, problema îngropării investiţiilor pentru mari lucrări de infrastructură este o minciună. Banii care se dau profesorilor nu sunt bani cu care s-ar fi putut face miile de kilometri de autostrăzi, de care avem nevoie. Avem bani de investiţii de la UE, dar nu îi utilizăm, pentru că banii de la UE se pot utiliza, ca şi cei de la Banca Europeană de Investiţii, numai sub controlul acestor instituţii, pe când banii de la buget se pot arunca să ne facem că începem tot soiul de proiecte, dar pe care să nu avem forţă să le finalizăm din resurse bugetare. Oricine este dispus la o discuţie pe această temă, pentru că e mult mai adâncă şi mai profundă, îi stau la dispoziţie, inclusiv dintre analiştii politici şi dintre analiştii economici. Nu mărirea salariilor profesorilor sau a funcţionarilor sau a celor din sănătate pe principiu bani contra reformă este cea care împiedică investiţiile, ci dezinteresul pentru banii europeni, pentru că sunt controlaţi şi corupţia pe banii din buget. Aceştia sunt parametrii în care eu am promulgat astăzi legea creşterii salariilor profesorilor. Vreau să vă spun că nu-mi dau seama, pentru că au existat trei întâlniri, două la care eu am participat, cea de astăzi şi cea de alaltăieri, şi o întâlnire, ieri, la care eu nu am participat - a participat dl consilier Preda, cu liderii sindicali din Educaţie. Deci, în aceste condiţii nu-mi dau seama în ce măsură strategia, deşi este afişată pe site Preşedinţiei de circa 10 zile, nu-mi dau seama în ce măsură este însuşită de toate cadrele didactice, dar vreau să se înţeleagă foarte bine că sistemul de educaţie nu mai poate fi menţinut nereformat şi, dacă nu se reformează, nu merită să băgăm banii în el, pentru că nu produce performanţă. De aceea, invitaţia mea către dascăli este să vină la un parteneriat cu mine, cu liderii sindicali care au semnat, cu guvernul viitor, pentru a creşte performanţele sistemului de educaţie. Mai am o rugăminte publică. Cei care vorbesc despre această strategie să o citească întâi, pentru că ea, într-adevăr, generează o revoluţie în sistemul de educaţie românesc şi îl înscrie pe orbita performanţei. În această strategie sunt stabilite şi obiectivele şi sunt stabilite şi mecanismele prin care performanţa în educaţie să fie atinsă. Vă mulţumesc mult! Vă doresc un weekend plăcut!”

Reacţii

Berca: Guvernul va analiza decizia preşedintelui Băsescu privind salariile şi poate adopta orice act


Guvernul va analiza foarte bine implicaţiile deciziei preşedintelui Traian Băsescu de a promula legea privind majorarea cu 50% a salariilor din educaţie şi poate adopta orice act normativ în acest domeniu, considerând în continuare că nu pot fi alocate fonduri decât dacă se renunţă la investiţii."Vom analiza foarte atent implicaţiile acestei decizii", a declarat agenţiei Mediafax secretarul general al Guvernului, Gabriel Berca.

Anton: Respect toate legile, nu comentez decizia preşedintelui

Ministrul Educaţiei, Anton Anton, a declarat, astăzi, pentru Mediafax, că nu comentează decizia preşedintelui Traian Băsescu de a promulga legea de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice, subliniind că respectă legile ţării. "Nu comentează decizia preşedintelui. Guvernul a încercat să spună că această creştere nu este sustenabilă. Eu respect toate legile care sunt date în această ţară", a spus Anton. Întrebat dacă Ministerul Educaţiei poate să susţină această majorare, Anton Anton a spus că această întrebare trebuie pusă iniţiatorilor proiectului de lege.

Câmpeanu: S-a promulgat legea şi o iau ca atare

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a refuzat să comenteze decizia preşedintelui de promulgarea a legii de majorare a salariilor profesorilor, spunând însă că o ia ca atare, iar în zilele următoare se aşteaptă la cereri de creşteri salariale şi din partea celorlalte categorii de bugetari. "Nu o comentez în niciun fel. Este voinţa preşedintelui. Aşteptăm publicarea în Monitorul Oficial. Punctul de vedere al Guvernului a fost exprimat de primul-ministru", a declarat, pentru Mediafax, ministrul Mariana Câmpeanu. Mariana Câmpeanu a respins informaţiile potrivit cărora ar fi susţinut că Guvernul pregăteşte o ordonanţă pentru anularea legii salarizării profesorilor.





Citeşte mai multe despre:   basescu,   romania,   legea,   declarat,   preşedintele,   preşedintelui,   constituţională,   decizia,   performanţă,   contra,   legii,   bani,   banii,   salarii,   educatie,   vedere,   salariile,   salariilor,   profesori,   sistemului,   profesorilor

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Wizz Air deschide o nouă bază și 20 de rute noi, la Milano

Wizz Air deschide o nouă bază și 20 de rute noi, la Milano
Compania Wizz Air a anunțat că deschide o nouă bază operațională la Milano, unde vor fi alocate cinci aeronave Airbus A321. De asemenea, operatorul a anunțat 20 de rute noi, începând din luna iulie, de pe...

Dezastru epidemic în Italia: 33.142 de morţi, 231.732 de cazuri de coronavirus

Dezastru epidemic în Italia: 33.142 de morţi, 231.732 de cazuri de coronavirus
Serviciul italian de Protecţie Civilă a comunicat, joi seară, că bilanţul epidemic este de 33.142 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus raportate până acum a ajuns la...

Franţa cere redeschiderea frontierelor în UE şi avertizează că va aplica reciprocitatea

Franţa cere redeschiderea frontierelor în UE şi avertizează că va aplica reciprocitatea
Administraţia Franţei pledează pentru redeschiderea frontierelor în interiorul Uniunii Europene, începând din 15 iunie, avertizând că va aplica principiul reciprocităţii, relatează cotidianul Le...

Educație sexuală: USR acuză PSD şi PNL de ”o înţelegere iresponsabilă pentru viitorul copiilor”

Educație sexuală: USR acuză PSD şi PNL de ”o înţelegere iresponsabilă pentru viitorul copiilor”
USR acuză PSD şi PNL de ”o înţelegere iresponsabilă pentru viitorul copiilor”, întrucât încearcă să blocheze predarea educaţiei sexuale în şcoli, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea...

Trump, dezlănțuit la adresa reţelelor de socializare online, contra cărora va emite o ordonanță

Trump, dezlănțuit la adresa reţelelor de socializare online, contra cărora va emite o ordonanță
Preşedintele SUA Donald Trump va emite joi seară o ordonanţă executivă prin care va modifica cadrul de reglementare destinat activităţilor reţelelor de socializare online, în contextul disputei cu platforma de...

Vâlcea: Asistent acuzat că a încercat să își violeze colega, în spitalul unde lucrează

Vâlcea: Asistent acuzat că a încercat să își violeze colega, în spitalul unde lucrează
 Un asistent medical de la Spitalul Orăşenesc Horezu, din județul Vâcea, este acuzat că a încercat să violeze o colegă de serviciu, chiar în incinta spitalului. Spitalul Horezu este suport COVID, însă nu...

CNSU: Se ridică restricțiile și interdicțiile privind deplasarea de la 1 iunie. Cum mergem la terasă, la plajă și la spectacole drive-in

CNSU: Se ridică restricțiile și interdicțiile privind deplasarea de la 1 iunie. Cum mergem la terasă, la plajă și la spectacole drive-in
De la 1 iunie se ridică restricțiile și interdicțiile privind deplasarea persoanelor în afara localităților sau a zonelor metropolitane și se reia transportul internațional de persoane, a anunțat, joi seara, Co...

Ludovic Orban: Participarea la spectacole în aer liber, condiționată de purtarea măștii de protecție

Ludovic Orban: Participarea la spectacole în aer liber, condiționată de purtarea măștii de protecție
Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi seara, la începutul ședinței de guvern, că participanții la spectacole, festivaluri și concerte în aer liber, permise după 1 iunie, vor trebui să poarte măști de...

PREA GREU! Alianța Maghiarilor din Transilvania cere eliminarea limbii române de la bacalaureat!

PREA GREU! Alianța Maghiarilor din Transilvania cere eliminarea limbii române de la bacalaureat!
O asociație a etnicilor maghiari s-a adresat autorităților cu revendicări de simplificare a examenului de bacalaureat. Alianța Maghiarilor din Transilvania a cerut premierului și ministrului educației el...

Din 15 iunie se redeschid sălile de fitness. Vor fi impuse, însă, reguli stricte

Din 15 iunie se redeschid sălile de fitness. Vor fi impuse, însă, reguli stricte
Președintele Federatiei Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean, a anunțat pe Facebook că pe 15 iunie se redeschid sălile de fitness. El precizează că, în prima etapă, vor fi redeschise doar sălile cu...

Alte patru decese provocate de COVID-19 în România. Bilanț negru: 1.235 de morți

Alte patru decese provocate de COVID-19 în România. Bilanț negru: 1.235 de morți
Autoritățile au anunțat, joi, alte patru decese din cauza coronavirusului în România, ceea ce duce bilanțul la 1.235 de cazuri. Deces 1232 - Femeie, 71 ani, județ Brașov. Dată confirmare:...

Prognoza METEO pentru 29, 30, 31 și 1 iunie: Cer noros

Prognoza METEO pentru 29, 30, 31 și 1 iunie: Cer noros
Cerul va fi mai mult noros în cea mai mare parte a țării și se vor semnala pe arii restrânse averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat în sudul Moldovei și slab în restul...

Tânăr, mort după ce a condus un ATV cu viteză mare

Tânăr, mort după ce a condus un ATV cu viteză mare
Polițiștii din Sighetu Marmației au anunțat că, joi, a avut loc un accident de circulație soldat cu moartea unui tânăr de 27 ani, care a condus un ATV prin localitate cu viteză excesivă, pe un carosabil...

Cei care vin în România după 1 iunie, nu scapă de izolare la domiciliu

Cei care vin în România după 1 iunie, nu scapă de izolare la domiciliu
Dacă eşti plecat din ţară şi ai de gând să te întorci după 1 iunie, află că tot va trebui să intri în izolare la domiciliu. Premierul României te anunţă că această măsură se va aplica până pe data...

Precizări privind încheierea mediilor

Precizări privind încheierea mediilor
În privinţa mediilor din semestrul al II-lea, Ministerul Educaţiei a spus că acestea se vor încheia cu cel puțin două calificative sau note, şi că nu se vor mai susţine tezele.   Dacă elevul are...
Serviciul de email marketing furnizat de