x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu aruncă în aer relaţia cu Kazahstanul. Respingerea Memorandumului dintre Guvern şI Kaz Munai Gaz anulează rezultatele vizitei lui Ponta la Astana

Băsescu aruncă în aer relaţia cu Kazahstanul. Respingerea Memorandumului dintre Guvern şI Kaz Munai Gaz anulează rezultatele vizitei lui Ponta la Astana

02 Iul 2013   •   14:09
Băsescu aruncă în aer relaţia cu Kazahstanul. Respingerea Memorandumului dintre Guvern şI Kaz Munai Gaz anulează rezultatele vizitei lui Ponta la Astana
Sursa foto: Sorin Lupşa/Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Traian Băsescu a respins legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol, semnat la Bucureşti la 15 februarie, solicitând reexaminarea acesteia.

În scrisoarea privind reexaminarea trimisă de şeful statului către Vasile Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Traian Băsescu spune că “această soluţie legislativă nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere, adică un acord de voinţă între The Rompetrol Group N.V. şi Guvern”.  Demersul lui Traian Băsescu este surprinzător şI are drept ţintă boicotarea rezultatelor recentei vizite a Premierului Victor Ponta în Kazahstan. Băsescu a avut mai multe întâlniri cu preşedintele republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbaev, în care a discutat şI condiţiile rezolvării datoriei Rompetrol. Problema acestei datorii a preocupat intens palatul Cotroceni.

Jurnalul Naţional a prezentat în octombrie 2012  interceptarea convorbirilor dintre preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, care scoteau la iveală un plan elaborat de şantajare a grupului Kaz Munai Gaz pentru recuperarea datoriilor Rompetrol. Din convorbiri reiese că Băsescu şi Blejnar împreună cu Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, stabiliseră măsuri concrete de şantajare fiscală a companiei din Kazahstan.
Aşa încât mirarea domnului preşedinte Băsescu nu are suport deoarece a ştiut în permanenţă stadiul negocierilor.
______________________________________

din  articolul - Traian Băsescu, interceptat în dosarul lui Blejnar. Vezi cum îi şantajau Băsescu şi Blejnar pe cei de la Rompetrol

Sorin Blejnar: Subiectul doi
Traian Băsescu: Da
SB: Am primit o hârtie de la Rompetrol
TB: Da
SB: Vineri seară, mâine, urmează să ne facă o plată de 54 de milioane în contul obligaţiunilor ăla pe care le-am emis noi.
TB: Măi, fiţi atenţi că aici intrăm în altă belea. Cred că e un truc
SB: Ştiu. Asta e opinia mea
TB: Da, e un truc. Dă 54 de milioane, exact atât cât statul român să nu mai devină majoritar
SB: Da, aşa este, aşa este. Şi eu am o decizie a consiliului concurenţei din 2005
TB: Da
SB: Care spune că o astfel de ipoteză, ca ei să facă o plată parţială, nu va fi luată în calcul. Am vorbit şi cu Bogdan, cu Chiriţoiu, să îmi dea o hârtie în sensul ăsta. Şi să spună că altfel ar fi fost ajutor de stat, atunci în 2004 şi nu aveam voie
TB: Da
SB: Ca să îi presăm în direcţia să ne plătească tot. Şi eu vreau să le fac acuma o hârtie prin care să le spunem că le mulţumim pt cele 54 de milioane, dar având în vedere toate consideraţiile astea, cu decizia, cu toată istoria cum a fost.
TB: Aha
SB: Le spun că asta este doar o plată parţială şi că le mulţumim şi sperăm, le indicăm conturile şi spunem că până în 30.09.2010 aşteptăm şi celelalte plăţi să ni le plătească. Altfel, şi le bag asta voalată, le spun că altfel ar fi în ajutor de stat şi trebuie să luăm măsurile legale de sancţionare nu mai ştiu ce.
TB: Mă, sfătuieşte cu jurişii, ca să nu ne trezim că spune păi v-am dat 54 de milioane, deci restul vă dăm acţiuni, dar sunteţi minoritari. Că tot jocul lor ăsta a fost să ne dea ceva, să se delisteze, să îşi facă mărire de capital, să spună da, dar nu mai sunteți majoritari.
SB: Mâine este ziua în care noi avem opoziţia la majorarea de capital. Tocmai şi tot mâine este. Nu, jocul lor este ăsta, este evident numai că ştiţi că am încercat cu ministerul justiţiei să modificăm ordonanţa.
TB: Da
SB: Şi au spus că nu putem, că exidu, curtea de arbitraj internaţional, nu putem în timpul jocului să schimbăm regula
TB: Da
SB: şi atunci ne-am dus pe acel memorandum pe două variante, unul negocierea cu ei
TB: Da
SB: Şi doi, opoziţia asta la majorare. Mâine avem termenul pentru opoziţia la majorare
TB: Da
SB: Numai că în timpul ăsta lor le curge legea aşa cum este şi ne-au anunţat că... eu cred că îi putem juca un pic cu o hârtiuţă bine gândită, care am vorbit-o deja cu Chiriţoiu... să le spunem că altfel e ajutor de stat şi să intrăm cu ei pe o altă direcţie, pe comisia europeană, cu notificare, cu...
TB: Mă, gândiţi-o, nu cumva să ne trezim că spun: băieţi, v-am dat 54 de milioane, deci nu mai puteţi fi majoritari. I-aţi primit.
SB: Da, am înţeles
TB: Adică, atenţie, că după ce i-ai primit...
SB: Cu tot respectul, domnule preşedinte, dar pe direcţia asta se va merge. Suntem cam legaţi de mâini şi de picioare. Pt că aşa am făcut legile în 2003 sau când Dumnezeu le-am făcut
TB: Da
SB: Da, în 2003. deci a fost gândit atuncea, că de aia au făcut-o, pe şmecherie au gândit-o de la început. Da, am înteles, o să încerc să le dau adresă, eu aşa le-am scris adresă, că le mulţumim, dar că înţelegem că e doar o plată parţială, având în vedere decizia consiliului concurenţei şi care la momentul respectiv
TB: Mă, Sorine, nu mă pricep.
SB: Nu, am înţeles
TB: Nu ştiu, dar aveţi grijă să nu ne trezim în situaţia în care spun, băieţi, v-am dat 54 de milioane, de restul luaţi acţiuni. Sunteţi minoritari, asta e viaţa.
SB: Din păcate, asta o să fie
TB: Mă, vorbeşte cu ministrul justiţiei. Găsiţi o soluţie să...
SB: Am înţeles. Bine, domnule preşedinte
TB: Să ne putem valorifica toată creanţa.
SB: Am înţeles
TB: Bine
SB: Bine, cu mult respect

___________________________________________________________

Premierul Victor Ponta aprecia săptămâna trecută, în vizita oficială de la Astana, că România speră că va fi pentru Kazahstan un partener special în Uniunea Europeană şi locul preferat de investiţii în economie, adăugând că fondul de investiţii de un miliard de dolari convenit de Guvern cu Rompetrol poate asigura dezvoltare economică şi locuri de muncă în România.

×