x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu se comportă ca un "băiat de băiat"

Băsescu se comportă ca un "băiat de băiat"

de Aniela Nine    |    26 Aug 2010   •   00:00
Băsescu se comportă ca un "băiat de băiat"

Cândva oameni apropiaţi ai preşedintelui din postura de consilieri prezidenţiali, Andrei Pleşu şi Adriana Săftoiu analizează azi din postura de editorialişti comportamentul şi declaraţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu. Într-un editorial publicat în Dilema Veche şi intitulat sugestiv "Ce nu trebuie să spună un preşedinte", Andrei Pleşu vorbeşte despre derapajul retoric din ultima vreme al preşedintelui, care "e, ca să zicem aşa, «băiat de băiat», om dintr-o bucată. (...)

Preşedintele e «de-al nostru». Nu e fandosit ca alţii, nu vorbeşte în bobote, nu o-ntoarce ca la Ploieşti. Dar asta ne face să uităm că un preşedinte nu trebuie să fie doar «de-al nostru». Trebuie să fie niţeluş şi «de-ai lor», de-ai preşedinţilor. Adică să respecte unele reguli, să fie în acord cu «fişa postului», să ştie bine ce se cade şi ce nu se cade atunci când reprezinţi nu particularităţile firii proprii, nu o navă comercială între altele, ci o ţară întreagă", scrie Pleşu. El aminteşte declaraţia preşedintelui Băsescu care aprecia că "nu e nici o dramă" că medicii pleacă să lucreze în străinătate, şi spune că "este ori cinic, ori trivial" să susţii că plecările "de nevoie" ale acestora sunt o cucerire a democraţiei obţinute după decembrie '89.

Pleşu critică şi comparaţia făcută de preşedinte între programul său de lucru şi cel al unui profesor, din care concluziona că e mai prost plătit decât un profesor, spunând că e "o dublă probă de ignoranţă şi meschinărie". "E aproape stingheritor să te afli în situaţia de a explica unui preşedinte de ţară că cele 16 ore de predare ale unui profesor au, ca fundal, lungi zile şi ani de pregătire, că actorii nu «prestează» strict două ore pe seară, ocupându-se în restul timpului cu tăierea frunzei la câini, că nu toate meseriile pot fi reduse, cum spunea, cândva, academicianul Grigore Moisil, la numărul de «ore-cur» petrecute la birou. E nevoie şi de «ore-cap», greu cuantificabile", scrie Andrei Pleşu.

La rândul său Adriana Săftoiu scrie într-o postare pe platforma Vox Publica că ponegrirea constantă a profesorilor este "iraţională, potrivindu-se mai degrabă nimicniciei unei ţoape decât staturii unui preşedinte de ţară". "E o gogomănie de repetent, nu judecată prezidenţială să crezi că munca unui profesor poate fi contabilizată doar în cele patru sau cinci ore zilnice de clasă", apreciază Săftoiu. "Oare a sta la birou, şi în condiţii total diferite de cancelariile amărâte ale profesorilor, timp în care te mai uiţi la o emisiune, mai ai loc de o tacla, de o pauză de relaxare, chiar de un bazin înainte de serviciu, e tot una cu a munci 16 ore pe zi, cum spune preşedintele?", se întreabă Adriana Săftoiu.

Ea aminteşte de declaraţiile lui Băsescu din 2008 atunci când a promulgat "legea lui 50%" în învăţământ şi când spunea că nu se poate cere performanţă unor manageri daca nu le dai salarii foarte mari şi cerea să nu se facă comparaţii între salariile dascălilor şi cele ale directorilor de agenţii guvernamentale. Acelaşi preşedinte acum însă compară salariul său cu cel al unui profesor, scrie Săftoiu, deşi asemenea paralelisme "nu ţin", căci "nu ţine" factura de cheltuieli. Salariul de 6.000 de lei al preşedintelui nu se poate compara cu o pensie de 1.800 de lei cât primeşte un învăţător după 30 de ani de muncă în care şi-a luat toate gradele, şi prin prisma privilegiilor pe care le are preşedintele datorită funcţiei: nu plăteşte întreţinerea locuinţei în care stă, nici carburantul folosit, nici şoferul, nici paznicul de la uşă, nici vila de protocol de la mare.

"Nu ajunge doar inteligenţa politică pentru a înţelege că asemenea paralelisme nu au fundament. Profesorul nedemn poate fi criticat, dar o întreagă categorie profesională judecată cu o asemenea măsură ştirbă arată doar lipsă de respect şi lipsă de măsură. Dar nici dreapta măsură, nici respectul nu sunt instrumentele de analiză ale preşedintelui", conchide Săftoiu.

×
Subiecte în articol: observator