Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un erou al luptei cu dictatura de tip stalinist este umilit şi după moarte de Băsescu Traian, cel care a transformat condamnarea comunismului într-o farsă.
Generalul Ion Eremia, care a urcat în ierarhia militară încă din anii războiului, distingându-se pe frontul de luptă atât în Est, cât şi după 23 august 1944, a devenit victimă a regimului totalitar care îl numise chiar adjunct de ministru al Apărării la începutul anilor ’50. Când a deschis discuţia despre necesitatea destabilizării României a fost trecut în rezervă şi exclus din partid.
Generalul Eremia este condamnat în 1958 la 25 de ani de muncă silnică, pentru uneltire împotriva poporului, după ce servise 20 de ani în Armata Română. El încercase să trimită în Franţa un roman pe care abia îl terminase. “Guliver în ţara Minciunilor” era primul roman care descria infernul dictaturii, scris într-o ţară a Lagărului comunist. Era un precursor al lui Soljeniţîn, cel care avea să cunoască gloria unui Nobel.
Eremia este în continuare umilit în România, şi după dispariţia survenită în 2004. De atunci, soţia generalului se luptă pentru o recunoaştere, chiar şi simbolică, a meritelor acestui luptător. O decoraţie la care are tot dreptul – Serviciul credincios – îi este refuzată de Băsescu Traian. Scandalul decoraţiilor are o nouă filă care îl arată pe Băsescu în postura hidoasă de torţionar al memoriei faţă de un erou al Armatei.
_____________________
Generalul Ion Eremia a fost un disident autentic. Istoria adevărată a perioadei totalitare îl va plasa într-un loc meritoriu pe militarul cu gradul şi funcţia cea mai înaltă în ierarhia Armatei care a încercat să destabilizeze sistemul din interior. A luptat pe frontul de Răsărit, apoi s-a distins în operaţiunile împotriva Germaniei naziste. În 1944 era căpitan, în 1946 maior, pentru a avansa rapid până la gradul de general maior. În 1952 este comandantul Transmisiunilor Armatei, apoi locţiitor al ministrului Apărării. După moartea lui Stalin, generalul Ion Eremia ridică în Marea Adunare Naţională, cu un curaj neadmis în dictatură, problema analizei cultului personalităţii şi necesitatea democratizării Partidului Muncitoresc Român.
Este rapid scos din armată şi exclus din partid, devine un proscris. Înţelege că lupta cu dictatura poate fi dusă nu direct; se aliază cu arma scrisului. Romanul-alegorie “Guliver în ţara Minciunilor”, scris în perioada 1956-1958, descrie universul concentraţionar în care era ferecată de fapt România.
Era prima operă literară de o asemenea forţă artistică şi cu un mesaj protestatar evident scrisă în Europa de Est. Din păcate, romanul este capturat de Securitate în septembrie 1958, prin trădarea mesagerului care urma să transporte manuscrisul în Franţa. Va fi recuperat abia după 1989, când Soljeniţîn era deja celebru, iar generalul Eremia încerca primele ore de libertate visată şi sperată.
Avea în 1990 vârsta de 77 de ani. Trecuse printr-o represiune cruntă. Romanul scris a fost trăit de general în închisori la Aiud, Jilava. I-a fost “pacient” la Râmnicu Sărat torţionarului Vişinescu, abia acum trimis în judecată. În puşcărie la Râmnicu Sărat a ajuns la 33 de kilograme în urma înfometării şi bătăilor. A stat în regim de izolare pentru “indisciplină”. În 1964 iese mai mult mort decât viu din penitenciar. În 1970 este “reabilitat” de Ceauşescu, dar primeşte o pensie de plutonier.
În puşcării creează mental încă un roman. După 1990 aveau să vadă lumina tiparului prima operă – “Guliver în Ţara Minciunilor” şi “Insula Robinson” – o marturisire a suferinţelor din teminţă. Cronicarii l-au numit pe Ion Eremia un Stoljeniţîn al României şi l-au comparat ca viziune cu Orwell.
Generalul a ratat şansa gloriei la care avea dreptul.
Condamnat a doua oară
Regimul Băsescu s-a arătat a fi după decenii la fel de opresiv cu generalul. Soţia lui, doamna Nicoleta Eremia, se luptă cu o energie extraordinară pentru recunoaşterea meritelor de care nu s-a bucurat în timpul vieţii Ion Eremia. Cu mari eforturi a reuşit, în 2006, la doi ani după moartea acestuia, să obţină pentru Ion Eremia “calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă”. Nicoleta Eremia i-a convins apoi pe parlamentari, după câţiva ani de memorii şi audienţe, să promoveze un amendament la o lege care îl excludea pe generalul Eremia de la recunoaşterea luptei lui cu stalinismul.
Doamna Nicoleta nu poate însă birui citadela de obtuzitate a Cotrocenilor. Instituţia prezidenţială, prin decizia lui Traian Băsescu, refuză Semnul onorific “În Serviciul Patriei” pentru generalul disident Ion Eremia.
Băsescu interpretează abuziv o lege, apelează la subtrefugii numai să nu-l distingă pe duşmanul comunismului. Eremia are toate condiţiile pentru a primi “Semnul Onorific” – a servit în Armată 20 de ani; în plus are prioritate la decoraţii, prin lege, pentru lupta cu totalitarismul.
Toate argumentele cad: Băsescu a hotărât că Eremia nu trebuie decorat. Ministerul Apărării îi dă dreptate văduvei generalului, susţine că legea este în vigoare dar se dă şi el bătut. Băsescu îşi decorează aplaudacii, servitorii de serviciu, pupezele care roiesc prin Palatul Cotroceni, dansatoarele de la barurile de fiţe, dar refuză memoria unui general care a suferit enorm în regimul care îl trimitea pe Băsescu peste mări şi ţări ca mare comandant.
Doamnă Nicoleta Eremia, cred că acum generalul s-ar simţi umilit dacă ar primi din partea unui om fără onoare “Semnul Onorific”! Băsescu dă graţieri pentru mafia imobiliară şi luptă cu memoria adevăraţilor eroi ai istoriei recente a României. 
