x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Batalie pe averea Camerei de Comert

Batalie pe averea Camerei de Comert

20 Feb 2005   •   00:00

Retragerea lui George Cojocaru din fruntea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti (CCIRB) a declansat o adevarata lupta pe averea acestei institutii.


DANIELA IVAN

ATRACTIE. Pavilionul Expozitional Romexpo din Bucuresti reprezinta una dintre "tintele" celor care doresc sa puna mana pe conducerea Camerei de Comert si Industrie
Imixtiunea Guvernului in organizarea CCIRB, luata pe baza unui statut aflat inca in litigiu in instanta, a reaprins ambitii mai vechi. Tinta este intreg patrimoniul Camerei, compus din Romexpo, o afacere bine pusa la punct, Rominvent, cea mai mare asociatie de proprietate industriala, precum si din sediul ultramodern din centrul Capitalei.

AMINTIRE. Liberalul Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert Iasi, si-a reamintit, dupa doi ani, ca reprezentantii unor camere teritoriale l-au ales in septembrie 2002 presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), intr-o adunare declarata ulterior nestatutara. Prin urmare, el a venit vineri la Bucuresti insotit de 27 de presedinti de camere teritoriale pentru a se proclama presedintele CCIR si pentru a alege Consiliul de Conducere al acestei institutii. Insa chiar in acea zi, in sediul CCIRB din Octavian Goga, se facea dezinsectie, asa ca a fost nevoit sa tina adunarea in Camera Deputatilor.

CONTINUITATE. Dupa retragerea lui George Cojocaru din functia de presedinte al CCIRB, Colegiul de Conducere al institutiei l-a ales pe Victor Babiuc in aceasta functie, in unanimitate de voturi. Totodata, Colegiul de Conducere a hotarat ca spargerea CCIRB nu este legala si nici in folosul comunitatii de afaceri, motiv pentru care au decis sa trimita la Guvern o reclamatie administrativa, iar in caz de refuz sa introduca o actiune in contenciosul administrativ.

CONTESTATII. "Camerele judetene l-au ales pe Mihail Vlasov in functia de presedinte al unei asa-zise CCIR pe o perioada de sase luni, in septembrie 2002. Acest termen a expirat de mult, asa ca Vlasov nu se mai poate acum prezenta ca presedinte", se arata in comunicatul emis de CCIRB, dupa o sedinta condusa de Victor Babiuc. In document se mai precizeaza ca hotararea din 23 septembrie 2002, ca si statutul CCIR adoptat atunci, au fost declarate nule prin doua hotarari judecatoresti. In plus, membrii CCIRB considera aripa Vlasov minoritara. "In afara camerelor de comert teritoriale, membrii CCIRB includ camere bilaterale, patronate, asociatii profesionale, precum si firme bucurestene. In total, circa 50.000 de firme care au aproximativ un milion de salariati", se mai precizeaza in comunicatul Camerei.
×
Subiecte în articol: observator camerei ccirb