x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bătrână din Calafat, jefuită de 100.000 de lei de o fată de 15 ani

Bătrână din Calafat, jefuită de 100.000 de lei de o fată de 15 ani

03 Mai 2020   •   11:56
Bătrână din Calafat, jefuită de 100.000 de lei de o fată de 15 ani

O femeie de 84 de ani, din Calafat, a fost jefuită de o fată de 15 ani. Copila i-a furat 100.000 de lei, bani pe care bătrâna îi obținuse după vânzarea unei case. Poliţia a recuperat doar 7.000 de lei.

O adolescentă de 15 ani este acuzată că i-a furat 100.000 de lei unei bătrâne de 84 de ani din Calafat. Fata este arestată la domiciliu.

Bătrâna vânduse o casă, iar în urma tranzacţiei obţinuse o 100.00 de lei și ținea banii în locuinţa sa.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dolj, fata de 15 ani ar fi avut o cheie cu care a deschis locuinţa femeii, atunci când aceasta era plecată la piaţă, a intrat în casă şi i-a furat întreaga sumă de bani.

„Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au efectuat 4 percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane din Calafat, inclusiv la domiciliul minorei în cauză. La respectiva locaţie, poliţiştii au găsit cheia de la uşa de acces în locuinţa persoanei vătămate, precum şi suma de aproximativ 7.000 de lei, cercetările fiind continuate pentru recuperarea întregului prejudiciu”, anunţă reprezentanţii IPJ Dolj

Judecătorii au decis ca fata să fie arestată la domiciliu, pentru 30 de zile. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dolj, adolescenta va fi supusă unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ atunci când ar fi comis furtul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: calafat jaf batrana jefuita