x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bătrână salvată, ÎN ULTIMA CLIPĂ, dintr-o mlaştină

Bătrână salvată, ÎN ULTIMA CLIPĂ, dintr-o mlaştină

25 Iun 2015   •   10:42
Bătrână salvată, ÎN ULTIMA CLIPĂ, dintr-o mlaştină

O bătrână a fost salvată în ultima clipă de la moarte de pompieri. Femeia de 80 de ani căuta ciuperci pe un cîmp din judeţul Covasna şi a ajuns într-o zonă mlăştinoasă fără să-şi dea seama.

Nimeni nu ştie cu exactitate cât a stat bătrâna blocată în mlaştină pînă cînd cineva i-a auzit strigătele de ajutor şi a alertat autorităţile. Acum este internată la spitalul din Sfîntul Gheorghe, potrivit Antena 3.

Operaţiunea de salvare contra-cronometru a pompierilor a început după ce un apel la 112 anunţa că pe un câmp din Covasna, într-o zonă mlăştinoasă, se aud strigăte disperate de ajutor. Salvatorii au reuşit să o găsească pe femeia de 80 de ani, cu ajutorul localnicilor. Când au ajuns pompierii, bătrâna era cufndată-n noroi, până la gât.

Salvatorii au reuşit să o găsesacă pe femeia de 80 de ani, cu ajutorul localnicilor. Când au ajuns pompierii, bătrâna era cufndată-n noroi, până la gât.

Salvatorii au folosit mai multe corzi şi o targă tip plută pentru a o scoate din mâl.

Nimeni nu ştie cu exactitate cât a stat femeia captivă în noroi. Ea le-a spus pompierilor numele şi vârsta, dar nu a ştiut să dea mai multe detalii. Familia susţine că însă că bătrîna dispăruse de acasă la începutul săptămânii când a plecat să caute ciuperci.

Autorităţile cred că femeia nu ar fi rezistat mai mult de o zi blocată în mâl. Medicii au preluat-o imediat pe femeie şi au internat-o la spitalul din Sfântu Gheorghe.

Bătrâna se află acum la Terapie Intensivă, dar în cursul zilei de azi va fi transferată la o altă secţie a spitalului sau poate chiar externată.



×
Subiecte în articol: batrana mlastina salvare