x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bebeluşii arşi la 200 de grade Celsius

Bebeluşii arşi la 200 de grade Celsius

de Violeta Fotache    |    20 Aug 2010   •   00:00

Declaraţiile cadrelor medicale se bat cap în cap



Coordonatorul corpului de poliţişti şi de procurori care anchetează cazul de la Maternitatea Giuleşti, procurorul Marius Iacob a dezvăluit vineri că temperatura înregistrată în timpul incendiului de la Secţia de Terapie Intensivă a unităţii spitaliceşti a atins peste 200 de grade Celsius. "Motiv pentru care expertiza tehnică este foarte complexă şi cred că va dura două săptămâni până la finalizarea ei", a spus Iacob.

Toate asistentele medicale de la Maternitatea Giuleşti care se aflau luni de serviciu vor fi din nou audiate de anchetatori, deoarece, declaraţiile lor se bat cap în cap.

Deşi s-a vehiculat pe surse medicale că mai multe asistente medicale, printre care şi cea responsabilă cu Secţia TI, Florentina C., petreceau de Sf. Maria într-un salon mai retras, procurorul Marius Iacob a specificat că acest lucru nu a reieşit până la acest moment din anchetă.
"S-a stabilit cu certitudine că asistenta a lipsit un timp de la Secţia TI, o vom reaudia", a zis procurorul Iacob. Anchetatorul a anunţat şi rezultatele celei de-a cincea necropsii efectuate în acest caz, decesul fiind "şoc postcombustie pe fondul unei bronhopneumonii". Bebeluşul a fost născut prematur iar în incendiu a suferit arsuri pe 30-40% din suprafaţa corpului.

Astăzi se va încheia cercetarea la faţa locului, toate echipamentele din secita incendiată urmând a fi trimise cu un camion al Jandarmeriei la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INCD INSEMEX) din Petroşani pentru a fi expertizate. Reamintim că în dosar este începută urmărirea penală "in rem" - doar pentru faptele de ucidere din culpă şI vătămare corporală gravă, anchetatorii încercând să descopere făptaşii.

×