x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bechtel rămâne cu un singur tronson de 64 de kilometri, între Suplacu de Barcău – Borş. Autostrada Transilvania va fi relicitată

Bechtel rămâne cu un singur tronson de 64 de kilometri, între Suplacu de Barcău – Borş. Autostrada Transilvania va fi relicitată

de Iulia Barbu    |    03 Aug 2011   •   11:21
Bechtel rămâne cu un singur tronson de 64 de kilometri, între Suplacu de Barcău – Borş. Autostrada Transilvania va fi relicitată

Negocierile dintre Ministerul Transporturilor, CNADNR si compania americana Bechtel dureaza de mai bine de o luna. Potrivit unor surse din Companie, americanii vor pleca de pe traseul autostrazii. Practic, Bechtel va mai construi doar tronsonul de 64 de kilometri dintre Suplacu de Barcau si Bors.

Una dintre clauzele de reziliere ale contractului Bechtel prevedea ca, in cazul in care Bechtel pleaca de pe Autostrada Transilvania, CNADNR nu mai poate licita lucrarea pentru o perioada de doi ani. Potrivit ultimelor informatii, Ministerul Transporturilor va putea licita oricand tronsoanele ramase fara constructor intrucat, forma in care CNADNR s-a despartit de pagubosul contract, nu este rezilierea ci, mai degraba, o renuntare de comun acord.

Mai mult, pretul de constructie pe kilometru a fost redus de la 20 de milioane de euro la mai putin de jumatate. Bechtel se obliga sa reia lucrarile din toamna, iar CNADNR sa plateasca o parte din sumele datorate. Ministerul Transporturilor ar putea anunta forma finala a negocierilor cu Bechtel chiar in aceasta seara, imediat dupa sedinta de Guvern.

Jurnalul National a relatat in urma cu o luna faptul ca Ministerul Transporturilor lua in calcul rezilierea contractului cu Bechtel. Proiectul semnat in 2003 cu compania americana pentru Autostrada Transilvania nu are insa clauze de reziliere. Compania americana poate renunta oricand, Romania nu!

Pagubosul contract pe bani publici ar putea fi inchis numai in conditiile in care statul nu mai are bani pentru sustinerea proiectului. Negocierile au fost destul de dure si au durat mai bine de patru saptamani. Bechtel a fost somat sa renunte la 30% din cheltuielile indirecte. CNADNR plateste numai pentru aceste cheltuieli 1 milion de euro pe luna. Mai mult decat atat, cu pretul la care in SUA Bechtel construieste 16 benzi, in Romania se fac patru. Un kilometru de autostrada ne-a costat in jur de 20 de milioane de euro. CNADNR a platit pe 10% din lucrari 1,5 miliarde de euro, jumatate din valoarea la care a fost semnat contractul.

Din cele opt sectiuni a fost finalizata una singura, cea dintre Turda si Gilau. Tronsonul a costat jumatate din toata suma alocata intregului proiect – aproape 1,5 miliarde de euro. 46 de milioane de euro este suma pe care o platim pentru utilajele care au stationat pe santier anul trecut. 70 de milioane de euro ne va costa decontaminarea depozitului de deseuri in care autostrada se loveste la Cluj. Autostrada Transilvania are, cel putin pe hartie, o lungime de 415 kilometri. Gandita in afara Coridorului IV, construita integral pe bani de la buget, Autostrada Transilvania a fost multa vreme vazuta ca "viza" Romaniei spre NATO.

Dincolo de culisele politice, cert este ca proiectul semnat in 2003 cu o valoare estimata de 2,2 miliarde de euro ar fi trebuit sa fie gata in 2012. In sapte ani insa, din Autostrada Transilvania au fost inaugurati 52 de kilometri, intre Turda si Gilau.

×