x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Biletele unice, metrou-RATB, intră în vigoare sâmbătă. Vezi ce preţuri au şi cum se folosesc

Biletele unice, metrou-RATB, intră în vigoare sâmbătă. Vezi ce preţuri au şi cum se folosesc

01 Noi 2012   •   17:53
Biletele unice, metrou-RATB, intră în vigoare sâmbătă. Vezi ce preţuri au şi cum se folosesc
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Începând de sâmbătă, bucureştenii vor putea circula cu bilete unice pentru metrou şi vehiculele RATB. Acestea vor fi de trei tipuri, în funcţie de durata de utilizare, şi vor costa între 5 şi 30 de lei, potrivit Metrorex.

Astfel, biletul unic 60 de minute va costa cinci lei, va fi valabil o oră de la prima validare şi va avea un număr nelimitat de validări în perioada de valabilitate, atât la Metrorex, cât şi la RATB.

În schimbul a 30 de lei, călătorul va avea la dispoziţie biletul unic multiplu cu 10 călătorii de câte 60 de minute pentru fiecare dintre acestea. Biletul va avea număr nelimitat de validări pentru fiecare călătorie în perioada de valabilitate, atât la Metrorex, cât şi la RATB.

În fine, călătorii vor putea circula şi cu abonament unic de o zi, care va costa 16 lei. Acesta va fi valabil timp de 24 de ore de la prima validare şi va avea număr nelimitat de validări în perioada de valabilitate, potrivit Metrorex.

Toate cele trei tipuri de bilete unice vor fi puse în vânzare începând din 3 noiembrie, detalii referitoare la facilităţile oferite şi modul de utilizare al acestora putând fi obţinute la punctele de vânzare ale Metrorex şi RATB.

Noile bilete vin în completarea ofertelor actuale ale RATB şi Metrorex, care rămân în continuare valabile.

×
Subiecte în articol: metrou bilete unice ratb