x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bittman: Finanţele ştiu cine fură, dar sunt firme care n-au voie să fie controlate

Bittman: Finanţele ştiu cine fură, dar sunt firme care n-au voie să fie controlate

02 Iul 2010   •   00:00
Bittman: Finanţele ştiu cine fură, dar sunt firme care n-au voie să fie controlate

Fostul consilier al ministrului Sebastian Vlădescu spune că Finanţele au cunoştinţă de firmele care fură în România. „Toţi cei care fură sunt filmaţi, îndosariaţi, arhivaţi, dar nu pot fi controlaţi niciodată", a spus Dan Bittman. El a precizat că a lucrat în minister doar pentru a vedea, din curiozitate, ce se întâmplă „în interior" şi că nu doreşte să arate cu degetul spre anumite persoane din această instituţie.

"Să nu credeţi că nu se ştie, la nivelul Ministerului de Finanţe, ce se întâmplă în România. Să nu credeţi că nu se ştie pe unde se fură, cine fură. Sunt filmaţi, sunt îndosariaţi, sunt arhivaţi. Toţi cei care fură. Dar există firme care n-au voie să fie controlate niciodată şi oameni care n-au voie să fie controlaţi niciodată", a spus Dan Bittman, potrivit realitatea.net.

Dan Bittman a lucrat în Ministerul Finanţelor în perioada ianuarie - iunie 2010, în funcţia de consilier al ministrului Sebastian Vlădescu. La începutul lunii iunie, artistul a demisionat.

×
Subiecte în articol: observator