x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BLACK FRIDAY 2013. 4,2 milioane de români vor achiziționa cel puțin un produs în "Vinerea Neagră". Vezi ofertele

BLACK FRIDAY 2013. 4,2 milioane de români vor achiziționa cel puțin un produs în "Vinerea Neagră". Vezi ofertele

22 Noi 2013   •   07:48
BLACK FRIDAY 2013. 4,2 milioane de români vor achiziționa cel puțin un produs în "Vinerea Neagră". Vezi ofertele

Peste 4 milioane de români și-au manifestat intenția de face cumpărături din magazinele tradiționale și online în 'Vinerea Neagră' (Black Friday), vânzările fiind estimate la 100 de milioane de euro, arată rezultatele unui studiu întocmit recent de compania de cercetare Daedalus Millward Brown.

7,4 milioane de români cunosc semnificația evenimentului 'Black Friday', programat în România în week-endul 22-24 noiembrie, cu o săptămână mai devreme decât evenimentul tradițional de peste Ocean.

Totodată, 4,2 milioane de persoane au declarat că se gândesc să achiziționeze cel puțin un produs în 'Vinerea Neagră', cei mai mulți dintre cei chestionați axându-se pe cumpărarea de electrocasnice mici (39,8%). În top urmează hainele — cu 22,9% dintre opțiuni, televizoarele (15,3%), telefoanele mobile (10,6%), încălțămintea (10,2%), laptopurile (10,1%), frigiderele (5,5%), tabletele (5,2%), mașinile de spălat (5,1%), aparatele foto/video și produsele de îngrijire personală (4%) și cosmetice (3,9%).

Din informațiile colectate de la reprezentanții magazinelor participante rezultă faptul că 'Black Friday' nu este un prilej de a lichida stocurile vechi de produse, scrie Agerpres. Studiul Daedalus Millward Brown a fost realizat pe un eșantion de 2.000 de respondenți cu vârste cuprinse între 18 și 65 ani, în mediul rural și urban, în perioada noiembrie 2012 — noiembrie 2013.

Ca în fiecare an, din 2010 și până în prezent, de pe lista celor care intră în campania 'Black Friday' nu vor lipsi Altex, e-Mag, Domo, Media Galaxy, Flanco, F64, Clickshop, Evomag sau PC Garage.

* Cei de la F64 Studio, lideri pe piața echipamentelor foto-video din România, au anunțat pentru campania din acest an o dublare a vânzărilor față de ediția 'Black Friday' din 2012, de la 5.700 de comenzi la aproape 12.000. Prețul mediu al unei comenzi s-a situat, anul trecut, la valoarea de 1.200 de lei, potrivit oficialilor companiei.

* Magazinul online Oktal.ro așteaptă un volum de vânzări cuprins între 1 și 1,5 milioane de euro pentru promoțiile din Vinerea Neagră 2013.

* Retailerul eMag mizează pe 200.000 de comenzi numai în prima zi a campaniei și pe patru milioane de vizitatori pe site.

* Portalul Azerty.ro lansează Black Friday pentru companii, cu discounturi de până la 50% pentru produsele business dedicate companiilor. Oferta va cuprinde produse din categoriile de video proiectoare, sisteme PC, servere, sisteme de supraveghere, rețelistică, dar și produse de larg consum.

* Flanco se așteaptă la un milion de vizitatori, la 180.000 de tranzacții și la vânzări de 85 milioane de lei în week-endul 'Black Friday'. Discounturile sunt oferite la peste 450.000 de produse din stoc în toată rețeaua sa, de 82 de magazine cu orar prelungit și care se vor deschide vineri dimineață începând cu ora 6,00. De asemenea, procesul de facturare din magazinele Flanco este estimat, în medie, la două minute, iar pentru produsele achiziționate este asigurat transport până la domiciliul cumpărătorului în maximum 72 de ore.

* Retailerul Domo va organiza evenimentul 'Black Friday' pe durată prelungită, respectiv între 22 și 28 noiembrie, în cele 97 de magazine din țară și în magazinul online. Oferta Domo va include tablete cu prețuri sub 200 de lei, precum și laptopuri și notebookuri cu configurații puternice la prețuri foarte mici și reduceri substanțiale pentru zeci de modele din gama de top. De asemenea, cumpărătorii vor găsi smartphone-uri cu prețuri începând de la 299 de lei, precum și reduceri importante pentru produsele premium din această categorie.

* Altex, cel mai mare retailer de produse electro-it din România, intră în cursa reducerilor din 'Vinerea Neagră', iar magazinele vor fi deschise începând cu ora 7,00. În perioada 22-24 noiembrie, catalogul de reduceri al retailerului cuprinde televizoare, laptopuri, tablete, telefoane, electrocasnice mari și mici, sisteme audio și jocuri. Pe același segment al discount-urilor masive se va afla și Media Galaxy.

* De Black Friday, portalul elefant.ro oferă peste 100.000 de produse gratuite la comenzile plasate în perioada campaniei. Campania de 'Black Friday' va avea loc doar pe parcursul zilei de 29 noiembrie 2013, vizitatorii site-ului beneficiind de reduceri de până la 90% la cărți, jucării și articole de îmbrăcăminte.

* După luna octombrie, când a aniversat 10 ani de prezență pe piața românească, Cora se înscrie la celebra acțiune 'Black Friday' în acest week-end, cu reduceri de până la 50% fie prin tichetul cora, fie direct la casele de marcat. În plus, retailerul francez anunță prelungirea perioadei de promoții până pe data de 1 decembrie, inclusiv.

* Pentru iubitorii de flori, câțiva dintre comercianții online vin cu oferte inedite. Portalul Floria.ro, câștigător de două ori al titlului 'Florăria Anului' la Gala Premiilor eCommerce (în 2010 și în 2013), reduce cu 57% prețul la un buchet format din 29 de cale negre și schimbă titulatura de 'Black Friday' în 'Black Flowers' ('Flori Negre').

* Nici dezvoltatorii de clădiri destinate birourilor nu se lasă mai prejos și pun în joc în week-endul în care prețurile sunt 'de speriat' reduceri consistente la plata chiriilor de la o lună până la cinci luni, în funcție de clădire.

* Premier Service, compania imobiliară a Zonei de Sud a Capitalei, pune la dispoziția clienților, în perioada 22-29 noiembrie, oferte pentru diverse tipuri de locuințe, aflate atât în ansambluri nou construite, cât și în blocuri vechi. Discounturile ajung până la 5.000 de euro pentru apartamente de două și trei camere.

* Pe segmentul auto, Ford intră în febra 'Vinerea Neagră' cu reduceri cuprinse între 5.250 și 7.000 de euro la modelele comercializate în rețeaua din România.

* În ceea ce privește zona de turism, în febra campaniei promoționale din acest week-end și-au anunțat participarea și o serie de tur-operatori (Mareea, Christian Tour, Europa Travel). Aceștia oferă reduceri de până la 50% la destinațiile de vară în țară și străinătate, dar și la pachetele turistice de Crăciun și Revelion, atât în România, cât și peste hotare, precum Bulgaria, Grecia, Turcia, Malta, Italia, Emiratele Arabe Unite sau Laponia.

Per total, estimările retailerilor arată o creștere de 53,8% a vânzărilor în acest an, cu ocazia 'Black Friday', până la 100 de milioane de euro, de la aproape 65 de milioane euro, consemnați în anul anterior.

În lume, ultima zi de vineri din luna noiembrie — Black Friday — dă semnalul începerii promoțiilor de sărbători, originea zilei cu mari reduceri de preț fiind în Statele Unite ale Americii, unde prima vineri de după Ziua Recunoștinței marchează debutul cumpărăturilor pentru Sărbătorile de iarnă, iar retailerii oferă discounturi semnificative.

×