x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Blaga cere demisia ministrului de Externe Titus Corlăţean pentru felul în care a gestionat situaţia din Muntenegru

Blaga cere demisia ministrului de Externe Titus Corlăţean pentru felul în care a gestionat situaţia din Muntenegru

25 Iun 2013   •   14:59
Blaga cere demisia ministrului de Externe Titus Corlăţean pentru felul în care a gestionat situaţia din Muntenegru
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Președintele PDL, Vasile Blaga, a cerut, astăzi, demisia imediată a ministrului Titus Corlățean, denunțând ”incompetența” și lipsa procedurilor la nivelul MAE în cazul accidentului din Muntenegru.

”Aș dori, ca în numele PDL, să transmitem sincere condoleanțe familiilor care au avut victime în tragedia din Muntengru. Suntem alături de fiecare familie care şi-a pierdut pe cineva grav şi alături de cei care s-au accidentat, unii dintre ei fiind într-o situaţie gravă. Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm noile dovezi de incompetenţă ale autorităţilor române şi faptul că au reacţionat extrem de târziu în această situaţie", a spus Blaga la sfârșitul ședinței de partid.

Liderul PDL a amintit și de tragedia din Algeria, ocazie cu care MAE, condus de Corlățean, s-a comportat ”dând dovadă de cinism și incompetență crasă”, scrie Mediafax.

"În această situaţie, la două ore după ce ministrul Corlăţean trimitea comunicate referitoare la excelentele lui calităţi de fotbalist, aflăm că premierul a fost informat după cinci ore, nu de dânsul, ci de Raed Arafat. Asta spun comunicatele oficiale", a completat Blaga.

"Cerem în această cauză demisia imediată, pentru incompetenţă şi lipsă de procedură la nivelul MAE, a domnului ministru de Externe Titus Colăţean", a conchis Vasile Blaga.

×