x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Blaga: PDL va iniţia "mişcări de stradă serioase" dacă se votează Legea Amnistiei

Blaga: PDL va iniţia "mişcări de stradă serioase" dacă se votează Legea Amnistiei

de Mediafax    |    15 Dec 2013   •   15:13
Blaga: PDL va iniţia "mişcări de stradă serioase" dacă se votează Legea Amnistiei
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, spune că PDL ia în calcul "mişcări de stradă serioase" în cazul în care se votează în Parlament Legea Amnistiei, pentru a informa populaţia despre efectele acesteia, adăugând: "Dacă toţi vom fi soldaţi disciplinaţi ai acestui partid, vom recâştiga poziţiile avute".

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL Cluj, că USL a ales bine perioada pentru "a da atacuri" la adresa statului de drept, pentru că, de Crăciun, oamenii au alte preocupări.

"Aceşti oameni nu au renunţat la niciunul dintre obiectivele propuse în puciul din 2012. Au dorit superimunitatea încă din februarie. Să ştiţi că nu se vor opri aici, vor încerca să vină şi cu amnistia. PDL va intra în grevă parlamentă dacă doar o pun pe ordinea de zi, nu putem fi părtaşi la asemenea acţiuni. Iar dacă cumva o votează, iniţiem mişcări de stradă serioase, în care să conştientizeze populaţia ce se întâmplă. Perioada a fost bine aleasă să dea atacuri la statul de drept, vine Crăciunul şi lumea are alte obiective. Noi trebuie să fim mai puternici ca niciodată. Dacă toţi vom fi soldaţi disciplinaţi ai acestui partid, vom recâştiga poziţiile pe care le-am avut", a subliniat Blaga.

Proiectul de modificare a Codului Penal şi cel privind amnistia trebuie rediscutate şi aprobate de Parlament după ce vor fi analizate şi cu Ministerul Justiţiei, CSM şi Parchet, dar şi cu Comisia Europeană, pentru a se stabili dacă este încălcată vreo obligaţie internaţională a României, declara liderul PSD, premierul Victor Ponta.

×
Subiecte în articol: vasile blaga legea amnistiei