x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Blocul Naţional Sindical: "Ne aşteptăm la 8.000 de disponibilizări până la sfârşitul anului"

Blocul Naţional Sindical: "Ne aşteptăm la 8.000 de disponibilizări până la sfârşitul anului"

23 Iul 2013   •   18:51
Blocul Naţional Sindical: "Ne aşteptăm la 8.000 de disponibilizări până la sfârşitul anului"
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Ion Pisc, a declarat marţi că până la finele anului s-ar putea înregistra circa 8.000 de disponibilizări la nivelul ţării, în urma privatizării şi restructurării companiilor cu capital de stat.

"Este vorba despre 3.600 disponibilizări de la Poşta Română, 1.000 de disponibilizări din zona de servicii a grupului Electrica Serv, 1.000 de disponibilizări de la unităţile de producţie a energiei electrice şi termice, 1.300 de disponibilizări de la Termoelectrica Galaţi şi Brăila şi de la Elcen", a declarat Pisc înainte de întâlnirea pe care liderii de sindicat o au programată cu reprezentanţii misiunii FMI.

Ion Pisc a precizat totodată, că procesul de privatizare mai vizează şi Complexul Energetic Hunedoara, dar şi pachetele minoritare de acţiuni de la Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi CE Oltenia şi a subliniat că acesta este unul dintre subiectele ce vor fi abordate în cadrul discuţiilor.

Un al doilea punct pe ordinea de zi a discuţiilor cu reprezentanţii FMI este, potrivit vicepreşedintelui BNS, legislaţia muncii, sindicatele pledând pentru modificarea legii 62/2011 , a dialogului social.

O echipă a FMI, condusă de Andrea Schaechter, este în vizită în România în perioada 17 - 31 iulie, pentru discuţii asupra următorului program cu România. Concluziile întâlnirilor vor fi prezentate la sfârşitul misiunii.

×