x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bolnavi hrăniți cu mâncare stricată la cel mai mare spital din Drobeta-Turnu Severin

Bolnavi hrăniți cu mâncare stricată la cel mai mare spital din Drobeta-Turnu Severin

21 Feb 2020   •   13:40
Bolnavi hrăniți cu mâncare stricată la cel mai mare spital din Drobeta-Turnu Severin
Sursa foto: Sursa foto: Antena 3

Mâncare stricată şi servită în vase murdare şi măcinate de rugină. Asta au găsit inspectorii OPC la un control făcut în cel mare spital din Drobeta-Turnu Severin, scrie Antena 3.

Înainte de a ajunge în farfuriile bolnavilor, mâncarea este transportată în vase improprii pe la subsolul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta-Turnu Severin, un loc care pare să nu mai fi fost igienizat de multă vreme.

Inspectorii OPC au fost şocaţi.

Valul uriaş de reclamaţii ale consumatorilor a declanşat controalele.

Evident, verificarea s-a terminat cu amenzi usturătoare, iar ministrul Sănătăţii anunță că va trimite acolo şi el Corpul de Control pentru a vedea cum s-a ajuns în această situaţie. 

×
Subiecte în articol: mancare stricata Drobeta-Turnu Severin