x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bolnavii de SIDA, trataţi doar pe trei sferturi în Botoşani

Bolnavii de SIDA, trataţi doar pe trei sferturi în Botoşani

de Agerpres    |    19 Oct 2011   •   16:48
Bolnavii de SIDA, trataţi doar pe trei sferturi în Botoşani

Cei peste 150 de pacienti din judetul Botosani sunt nevoiti sa intrerupa tratamentul cel putin o saptamana in fiecare luna din cauza faptului ca spitalul este in imposibilitate de a le asigura tratamentul necesar, se arata intr-un comunicat de presa al Uniunii Nationale a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

Potrivit sursei, in fiecare luna, Spitalul Judetean achizitioneaza aproximativ 60% din necesarul de tratament antiretroviral, pentru ca bugetul alocat este la acest nivel fata de totalul fondurilor necesare.
In aceste conditii, medicii sunt obligati sa imparta tratamentul catre toti pacientii atat cat ajunge, iar la finalul lunii toti pacientii raman fara tratament si intrerup terapia.

"Situatiile semnalate de catre cei peste 40 de pacienti din judetul Botosani sunt de o gravitate extrema si ele se petrec asa de mai multe luni. Prin intreruperea tratamentului in fiecare luna acesti pacienti sunt condamnati sa ajunga in esec terapeutic, li se fura practic niste ani din viata. Facem un apel la Ministerul Sanatatii si la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate sa caute solutiile pentru ca pacientii din Botosani sa isi poata continua tratamentul fara intreruperi. Este necesar ca persoanele responsabile din conducerea Spitalului si a Casei Judetene de Asigurari de Sanatate sa conlucreze in directia achizitionarii intregului tratament necesar si sa faca un front comun pentru a convinge autoritatile nationale sa aloce sume suplimentare de bani pentru ca viata pacientilor sa nu mai fie pusa in pericol", a declarat Iulian Petre, director executiv UNOPA.

In prezent, terapia medicamentoasa ofera persoanelor care traiesc cu HIV/SIDA sansa unei vieti normale, conditia esentiala fiind administrarea tratamentului prescris de medic, fara intreruperi. Respectarea schemei terapeutice si continuitatea tratamentului sunt elemente-cheie pentru cresterea sperantei de viata.

×