x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BOMBA de la Iaşi a fost făcută dintr-un proiectil din cel de-al Doilea Război Mondial. Atentatorul, fost student şi masterand al Universităţii Tehnice

BOMBA de la Iaşi a fost făcută dintr-un proiectil din cel de-al Doilea Război Mondial. Atentatorul, fost student şi masterand al Universităţii Tehnice

08 Iul 2013   •   12:58
BOMBA de la Iaşi a fost făcută dintr-un proiectil din cel de-al Doilea Război Mondial. Atentatorul, fost student şi masterand al Universităţii Tehnice
Sursa foto: Stan Oliver Florin

Stan Oliver Florin, bărbatul care a intrat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, din Iaşi, într-o sală de curs ce aparţine aparţine Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii, de la Universitatea Tehnică "Gh. Asachi", avea asupra lui un echipament exploziv periculos.

Potrivit anchetatorilor, explozibilul pe care îl avea în rucsacul din spate provenea dintr-un proiectil rămas neexplodat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cal. 100 mm, care, dacă ar fi explodat ar fi putut răni sau omorâ pe toţi cei aflaţi în sală. În jurul acestui proiectil bărbatul a construit un trepied pe care a fixat un cui care să percuteze capsa.

Într-o altă geantă avea un bidon cu cinci litri cu benzină. În momentul în care a activat declanşatorul, bomba nu a explodat deoarece capsa era deja utilizată. Întreg proiectilul avea mărimea unei sticle de plastic (PET) de 1,5 litri.

Din fericire, niciunul din cei 40 de studenţi şi membrii comisiei de licenţă aflaţi în amfiteatru nu a fost rănit.

Atentatorul, fost student şi masterand al Universităţii Tehnice

Oliver Florin Stan, bărbatul care a intrat în amfiteatrul P6, care aparţine Universităţii Tehnice Gr.T.Popa, din Iaşi, cu un rucsac în care se afla material explozibil, a fost student şi masterand al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii.

Decanul acestei facultăţi, prof. dr. Ion Bogdan a declarat pentru Agerpres că Oliver Florin Stan şi-a finalizat cursurile de licenţă 1999, la specializarea electronică aplicată, iniţial nu a luat examenul de licenţă şi a dat examenul în februarie 2000, după care a urmat masteratul tot în cadrul Universităţii Tehnice, la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii.

Deşi iniţial se vehiculase că atentatorul a fost student şi la Medicină, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr.T.Popa, a declarat că bărbatul nu figurează printre cei care au studiat medicina sau farmacologia.

'Bărbatul respectiv nu a fost student nici la Facultatea de Farmacie şi nici la Medicină', a precizat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi.

Oliver Florin Stan, a intrat în Amfiteatrul P6, sala în care 40 de studenţi politehnişti susţineau examenul de licenţă, spunând că vrea să vorbească cu poliţiştii. El a avertizat în prealabil că în spate are un rucsac în care se află material explozibil.

Iniţial, toţi cei din Amfiteatru au crezut că este o alarmă falsă şi a fost invitat să părăsească locaţia, moment în care individul a devenit agitat. Câţiva dintre studenţii aflaţi în primul rând din Amfiteatrul P6, au profitat de un moment şi l-au imobilizat cu ajutorul profesorilor. Ei l-au predat ulterior poliţiştilor care au fost chemaţi de asistentul comisiei de examinare, prin serviciul 112.

Bărbatul este audiat şi în prezent.

Începând din 2006, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Socola din cauza unor 'tulburări de schizofrenie paranoidă'. Ultima oară a fost internat în perioada 14 martie - 1 aprilie 2013.

×
Subiecte în articol: bomba iasi atentat proiectil universitate