x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Braconaj in rezervaţia Răcăciuni

Braconaj in rezervaţia Răcăciuni

de Ionut Teodorescu    |    24 Aug 2007   •   00:00
Braconaj in rezervaţia Răcăciuni
Sursa foto: MUSTAFA OZER/

Lacurile din judeţul Bacău riscă să rămănă fără peşte, in condiţiile in care braconierii işi legalizează activitatea. Asociaţia de Pescuit Comercial "Europesca", amendată in primăvară pentru braconaj in Rezervaţia Răcăciuni, face presiuni pentru a reintra pe lac.


In afacere este implicată Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, instituţie care, sub pretextul aplicării normelor europene in apele Romăniei, a permis jaful generalizat. După ce pescuitul din Delta Dunării a fost făcut praf, intr-o altă rezervaţie este in pericol să se instaureze haosul. Este vorba despre aria de protecţie specială acvafaunistică Lacul Răcăciuni din judeţul Bacău, al cărei custode legal este Centrul Regional de Ecologie Bacău. După ce a pescuit ani in şir fără autorizaţie, Asociaţia de pescuit comercial "Europesca" şi-a legalizat activitatea in iunie 2006 pe Lacul Răcăciuni din Judeţul Bacău, in baza unei autorizaţii de pescuit comercial eliberată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. Europesca recoltează peşte fără a avea Autorizaţie de Mediu, in conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 195/2005, Ordinul MAPM nr. 647/2001 şi Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2007. Activitatea desfăşurată in această perioadă se regăseşte in capturile raportate de Europesca către ANPA.


PROTESTE ŞI SESIZĂRI. Centrul Regional de Ecologie a inaintat numeroase sesizări faţă de situaţia creată către instituţii locale şi naţionale: Garda Ju-deţeană de Mediu, Inspecţia Piscicolă, Gruparea de Jandarmi Mobilă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Agenţia Judeţeană de Protecţie a Mediului. Totodată, presa locală şi cea naţională au atras atenţia asupra situaţiei din judeţul Bacău. In primăvara lui 2007, autorităţile au amendat Europesca şi au dispus sistarea activităţii după ce s-a constatat că asociaţia bracona. Cu toate acestea, pescuitul in zonă continuă, fapt confirmat de inseşi raportările către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. In urma unei monitorizări efectuate in zonă de Centrul Regional de Ecologie Bacău s-au constatat numeroase alte incălcări ale Legii nr. 192/2001. Cea mai gravă este folosirea pe scară largă a plaselor de tip monofilament. Doar de la inceputul anului, reprezentanţii Centrului Regional de Ecologie au străns peste 12.000 de metri de plasă monofilament.

In consecinţă, CER se luptă să obţină retragerea autorizaţiei de pescuit comercial a Asociaţiei Europesca şi impunerea legislaţiei de mediu şi a legislaţiei referitoare la pescuit pe Lacul Răcăciuni.

Demersul este pănă acum in van, autorităţile neluănd nici o măsură. Aria protejată Răcăciuni face parte din reţeaua europeană Natura 2000 şi este inclusă in programele de protecţie a mediului.


CANTITATE LIMITATĂ. Dosarul pentru obţinerea acordului de mediu se află acum la Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Bacău. Studiul privind resursele biologice pentru Lacul Răcăciuni a fost efectuat, iar Europesca a primit cota de la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură: 20 de tone pe an.

×