x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Brăila - Arestat pentru falsificarea alegerilor

Brăila - Arestat pentru falsificarea alegerilor

de Nicoleta Butnaru    |    09 Iun 2008   •   00:00

Preşedintele Biroului Electoral Comunal din Ulmu, judeţul Brăila, Emilian Măriuţă, medic veterinar în localitate, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fasificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.

Plîngerea împotriva acestuia a fost depusă vineri de către contracandidatul liberal al actualului primar membru PSD, Vasile Bănică. Potrivit liberalului Bănică şi susţinătorilor acestuia, primarul a ţinut buletinele de vot două zile în portbagajul maşinii sale timp în care a fost modificat procesul-verbal aşa încît primarul PSD-ist să-şi mai adjudece un mandat. Cercetările demarate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Brăila, au reliefat că învinuitul a modificat personal procesul-verbal centralizator de la una din cele trei secţii de votare din comuna Ulmu şi le-a predat Biroului Electoral Judeţean Brăila, modificări care au dus, implicit, la declararea drept cîştigător din primul tur a actualului primar, Vasile Iconaru.

×
Subiecte în articol: observator