x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Brăila: Garda de Mediu a inaintat o plăngere penală impotriva "TCE 3 Brazi"

Brăila: Garda de Mediu a inaintat o plăngere penală impotriva "TCE 3 Brazi"

de Jurnalul National    |    26 Iul 2007   •   00:00

Brăila, 24 iul /Rompres/ Garda de Mediu Brăila a inaintat o plăngere penală impotriva firmei "TCE 3 Brazi", arendaşul Insulei Mari a Brăilei (IMB), pe care o acuză de incendierea ilegală a 550 de hectare de mirişte.

 Comisariatul Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu a inaintat la Parchetul de pe lăngă Judecătoria Brăila o plăngere penală impotriva firmei "TCE 3 Brazi", in baza Legii Mediului 265/2006, pentru incendierea intenţionată a miriştilor la 19 şi 20 iulie. Dacă cercetările vor dovedi că situaţia a fost provocată cu bună ştiinţă, societatea administrată de cunoscutul om de afaceri Culiţă Tărăţă riscă să işi piardă licenţa şi să i se oprească activitatea, iar administratorul poate primi amendă penală sau condamnare la inchisoare. Comisarii de mediu care s-au deplasat vineri, 20 iulie, in IMB, au constatat că pe terenul arabil administrat de "TCE 3 Brazi" erau aprinse 20 de focare pe teritoriul a 11 ferme, suprafaţa afectată de foc intinzăndu-se pe 550 de hectare. Cu această ocazie, oamenii legii au amendat doi şefi de ferme cu căte 6.000 de lei fiecare, amenzi ce se adaugă la alte două, de 25.000 de lei, aplicate la 7 iulie, şi de 50.000 de lei la 16 iulie, tot pentru incendierea ilegală a miriştilor. Potrivit Legii mediului, incendierea miriştilor se poate face legal doar dacă sola respectivă este afectată de boli sau dăunători care nu se pot combate altfel decăt prin foc.





×
Subiecte în articol: verde!