x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Braşov: Un schior a murit pe pârtie în urma unui accident

Braşov: Un schior a murit pe pârtie în urma unui accident

de Agerpres    |    15 Dec 2012   •   13:46
Braşov: Un schior a murit pe pârtie în urma unui accident

Un bărbat care schia sâmbătă în Poiana Braşov a murit după ce s-a izbit de un zid de zăpadă de la marginea unui gard de protecţie a pârtiei, informează Agerpres.

La faţa locului a ajuns în scurt timp de la accident un echipaj SMURD, dar nu a putut să facă altceva decât să constate decesul, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Daniela Luiza.

Potrivit monitorului de schi din Poiana Braşov, Emil Fărcăşanu, bărbatul avea o viteză foarte mare şi nu avea echipament corespunzător. Se pare că nu a mai putut controla schiurile şi s-a izbit într-un zid de zăpadă la marginea unui gard de protecţie a pârtiei de schi, a mai precizat el.

Fărcăşanu a spus că îi avertizează încă o dată pe cei care vin să schieze că trebuie să aibă echipament corespunzător, să respecte atenţionările de pe pârtiile de schi şi să se "aventureze" în momentul în care ştiu foarte bine să schieze.

Stratul de zăpadă este destul de mare pe pârtii, condiţiile de schi sunt foarte bune, dar turiştii trebuie să respecte regulamentele pentru schiat, a adăugat el.

×
Subiecte în articol: schi poiana braşov zăpadă partie accident