x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşteanule! O vrei pe Monica?

Bucureşteanule! O vrei pe Monica?

12 Iun 2009   •   00:00
Bucureşteanule! O vrei pe Monica?

S-a lăsat cu ofertă în Piaţa Universităţii. De fapt, la cortul de campanie, instalat pentru colecta publică de semnăturil pentru susţinerea de candidatură prezidenţială, potenţialul susţinător bucureştean avea de tranzacţionat un barter: Monica contra semnătură.



Primele cuvinte rostite de Monica Columbeanu, în calitate ale de purtator de cuvânt al lui Nati Meir, au fost o imagine. Combinând două piese, afişul înfăţişează perechea menţionată într-o atitudine relaxată şi zâmbitoare.

Monica, dintr-un deux-piece extrem de business, pare dornică de muncă, cu stiloul survolând notes-ul, gata să dea cu comunicate-n presă. Alături, Nati Meir îşi suflecă mânecile cămăşii, într-un gest despre care se poate comenta dacă e gospodăresc sau, pur şi simplu, domnia sa doreşte să ne arate ceasul ce-i înlănţuie mâna.

Dacă n-ar exista răutate pe lumea asta, nu s-ar pomeni de faptul că panoul de promovare crează impresia că cei doi au venit să aline, cu luarea comenzii, aşteptarea unui client nerăbdător, cocoţat pe scaunul unei terase de vară bucureştene. Singurul lucru care se mai împotriveşte acestui gând pasager e nasturele de la taiorul Monicăi. Primul şi deschis, lăsând la vedere părţile mai siliconate ale trupului. El are blugi, cu fermoar, închis.

Că să prelungim chinul acestor vorbe, nu se pot furniza elemente de la faţa locului. Nu se ştie dacă, motivaţi de mesajul de promovare, oamenii frumos încolonaţi au dat cu subsemnatul au plecat mulţumiţi de vrerea ce-au avut-o sau dacă din spate s-a auzit celebrul îndemn din perioada comunistă: "Daţi mai puţin, s-ajungă la toată lumea!"...

0-94191-img_1167.jpg

×
Subiecte în articol: observator