x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti, 40°C. Boc rezistă.

Bucureşti, 40°C. Boc rezistă.

de Monica Iordache Apostol    |    Aniela Nine    |    15 Iun 2010   •   00:00
Bucureşti, 40°C. Boc rezistă.
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

Întrunind doar 228 de voturi din cele 236 necesare, moţiunea de cenzură a PSD+PC "Opriţi genocidul social!" a fost respinsă ieri de parlamentari, ceea ce are drept consecinţă aplicarea măsurilor de austeritate elaborate de Guvernul Boc.

Cu toate acestea, moţiunea a avut susţinători şi în rândul Puterii. Deputaţii PDL Teo Trandafir, Silviu Prigoană şi Cătălin Potor, senatorul Georgică Severin, precum şi parlamentarii UNPR Eugenia Barna, Tudor Ciuhodaru, Adrian Mocanu şi Ioan Munteanu au votat pentru moţiune. Rezultatul votului secret, cu bile - 228 "pentru", trei nule şi 197 împotrivă - a venit la capătul a peste opt ore de "dezbateri", condimentate din plin cu strigăte, huiduieli, cereri de demisie din partea sindicaliştilor care au supravegheat de la loje desfăşurarea ofensivei. Votul, supravegheat îndeaproape atât de reprezentanţii puterii, cât şi de cei ai opoziţiei, a fost marcat de aplauzele celor din audienţă ori de câte ori parlamentarii pro moţiune arătau bilele către sală şi de huiduieli şi fluierături atunci când cei pro putere mai dădeau un vot pentru reducerile de venituri.

Sala a explodat în aplauze şi strigăte de susţinere atunci când aleşi ai puterii precum Teo Trandafir, Daniel Oajdea, Mircia Giurgiu, Ioan Munteanu sau Georgică Severin şi-au onorat promisiunile şi au sancţionat Guvernul, votând moţiunea. Şi în egală măsură s-au înălţat huiduielile atunci când membrii Guvernului s-au perindat prin faţa urnelor. În paralel cu reacţia sindicaliştilor din loje, opoziţia a sancţionat votul celor de la putere alcătuind deja celebra Listă a ruşinii pe panouri pe care au lipit pozele parlamentarilor din arcul puterii. Un astfel de panou, afişat la tribună, a generat de altfel şi un mic incident atunci când un pedelist căruia îi cedaseră nervii l-a aruncat în spate. Recuperat, panoul a fost afişat din nou lângă tribună. Tensiuni suplimentare în timpul votului au apărut atunci când un reprezentant al Miliţiei spirituale, aflat într-o lojă, a fost bruscat de forţele de ordine pentru că afişase un cearceaf cu un mesaj anti-Băsescu. Asaltat de paznici, tânărul a aruncat în sală toate cearceafurile inscripţionate, care au fost preluate de pesedişti şi întinse pe bănci.

De altfel, întreaga dezbatere a celei de-a patra moţiuni de cenzură îndreptată împotriva unui Guvern condus de Emil Boc a debutat într-o atmosferă incendiară. Sala şedinţei de plen n-a mai văzut de mult atât de mulţi parlamentari prezenţi, iar lojele au găzduit două galerii: sindicaliştii, plasaţi în lojele din stânga, care s-au pus pe huiduit când vorbeau premierul Emil Boc şi alţi pedelişti şi susţinători PDL, plasaţi în lojele din dreapta, care aplaudau cu foc atunci când se amintea de măsuri de austeritate. Cu greu a reuşit Emil Boc să-şi facă auzit discursul, fiind acoperit permanent de huduielile sindicaliştilor. DE-MI-SI-A! DE-MI-SI-A!, se striga din balcoane. "Nu mă las intimidat. Voi merge în continuare cu ceea ce este bine pentru ţară", declara Boc. Pentru ca apoi să ţipe repetitiv la parlamentari că vor să îşi apere pensiile de lux.

Boc a dat vina pe Guvernul Tăriceanu că a cheltuit banii pe "pomeni electorale", a acuzat PSD că n-a fost în stare să scrie un text de moţiune, copiind fragmente din texte jurnalistice, şi pe Victor Ponta că, atunci când era ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Guvernul PDL-PSD, n-a avut nici o obiecţie faţă de politica guvernului respectiv şi faţă de procedurile anterioare de asumare a răspunderii guvernamentale. Reacţia sălii şi a sindicaliştilor care aglomerau lojele a fost de fiecare dată pe măsură: huiduieli, fluierături, bătăi cu mâinile şi picioarele în balustradă, strivindu-l cu totul pe vorbitor. Liderii PSD şi PNL l-au atacat şi ei pe premier, Victor Ponta declarând că premierul "e căzut în cap", iar Crin Antonescu spunâd că guvernul condus de el e atât de dezastruos, încât a recunoscut-o chiar şi Andreea Pora.


Cronica unei moţiuni anunţate
● Vera Albulescu


ORA 18.15
- Moţiunea de cenzură a PSD a fost respinsă la Parlament, întrunind doar 228 de voturi "pentru", în condiţiile în care, pentru a fi adoptată, ar fi fost nevoie de 236 de voturi. Chestorul Senatului a precizat, că moţiunea a întrunit doar 228 de voturi "pentru" din cele 236 necesare pentru adoptare. Potrivit anunţului oficial prezentat în plen, au fost înregistrate 197 de voturi "împotriva" moţiunii.

ORA 18.03
Votul pe moţiunea de cenzură iniţiată de Alianţa PSD+PC s-a încheiat. 
Urmează numărătoarea.

Dintre parlamentarii Puterii, în favoarea moţiunii au votat Teo Trandafir, Silviu Prigoană, Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Ioan Munteanu, Clement Negruţ şi George Niţă..


ORA 17.35
- Un nou incident a marcat şedinţa în care se votează moţiunea de cenzură, angajaţi ai Direcţiei de Afaceri Interne a Camerei încercând să evacueze un reprezentant al "Miliţiei Spirituale" de la balconul sălii de plen, după ce acesta a încercat să afişeze un banner cu mesaj antiguvernamental.

ORA 17.00
- În apropierea urnelor de vot, o parte dintre parlamentarii Puterii participă la lipirea fotografiilor celor care votează împotriva moţiunii de cenzură, pe o pancartă pe care scrie "Lista ruşinii".



ORA 16.45
- Parlamentarii au început votul secret cu bile la moţiunea de cenzură iniţiată de PSD.

ORA 16.35
- Premierul Emil Boc a acuzat din nou opoziţia, în finalul dezbaterii moţiunii, că nu a prezentat nicio soluţie alternativă, ci a preferat să prezinte "un plagiat şi o înşiruire de vorbe demagogice", reproşându-i şi liderului PSD Victor Ponta că este ipocrit, uitând că a făcut parte din Guvern în 2009.

"Lăsaţi demagogia şi ipocrizia deoparte. Prefer mai bine acum să găsim soluţii temporare decât de a nu mai plăti deloc salarii şi pensii de acum înainte. Cei care astăzi nu recunosc acest lucru sunt fie demagogi, fie nu au niciun contact cu realitatea", a spus Boc.

„Haideţi să ieşim împreună în faţa oamenilor!", a replicat Ponta.

ORA 15.58 - Mitingul de protest de la Parlament s-a terminat în jurul orei 15.30, după ce ultimii 200-300 de manifestanţi au eliberat Bulevardul Naţiunilor Unite şi au plecat către case, la îndemnul liderului BNS, Dumitru Costin.

Reprezenanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) au fost ultimii dintre manifestanţi care se mai aflau în faţa intrării în Parlament dinspre Parcul Izvor.

ORA 14.30 - Aura Vasile (PSD): "Domnule Boc, sunteţi un om terminat. Veţi intra în cărţile de istorie ca cel mai slab premier. Din aceste cărţi vor învăţa fiicele dumneavoastră la şcoală. V-aţi bătut joc până şi de părinţii dumneavoastră cărora le-aţi tăiat pensiile. Aţi făcut numai ce v-a dictat şeful de la Cotroceni care vă va arunca în curând la lada victimelor sale de serviciu".

ORA 13.53
- Un lider de sindicat din Cartel Alfa îndeamnă oamenii care au rămas să protesteze la Parlament, pe Calea 13 Septembrie, să plece acasă, acesta spunându-le că dacă Guvernul nu va "cădea" astăzi, îi va chema şi data viitoare să dea jos Executivul. "Vă invit să mergeţi acasă pentru sănătatea dumneavoastră. Aţi rezistat eroic în această zi caniculară. Dacă Parlamentul nu răstoarnă Guvernul azi, o să vă mai chemăm şi sperăm că vom reuşi să dăm jos Guvernul data viitoare", este mesajul pe care persoana, care s-a recomandat ca fiind lider de sindicat, l-a adresat celor câteva zeci de persoane care mai protestau marţi în zonă. Traficul rutier în zonă a fost reluat pe ambele sensuri.

ORA 13.18
- O parte din protestatari au încercat să îi oprească pe pompieri să stingă manechinele incendiate pe care erau numele şi feţele membrilor Cabinetului Boc, însă serviciile de intervenţie au reuşit să stingă focul. Protestatarii au ţinut furtunurile cu apă ale pompierilor şi au încercat să-i împiedice să stingă manechinele cărora le dăduseră foc. Pompierii au reuşit, după câteva minute, să stingă flăcările, în huiduielile sindicaliştilor.

ORA 13.00.
Crin Antonescu: "România nu are conducători. România are la Cotroceni un om care din plin, e un dictator. Prin mentalitate, prin comportament. Numai un dictator poate hotărî de unde, cât şi ce se taie, fără să se consulte cu propriul guvern, cu mediul de afaceri, cu nimeni. Numai un dictator poate face asta".

ORA 12.59
- Treisprezece protestatari au avut nevoie de îngrijiri medicale, două dintre acestea fiind transportate la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, una având hipertensiune arterială şi alta care a leşinat.

ORA 12.22
-  "Moţiunea este aprobată în stradă. Răspunsul Puterii actuale este dată prin jandarmi care îi agresează pe manifestanţi. Toată lumea ar vrea să o întrebe pe doamna Anastase dacă mai vrea să dărâme gardurile Palatului Parlamentului. Cei de la Putere ne-au făcut o analiză a textului, ne-au acuzat de plagiat. Dar despre ce vorbim aici? Aţi venit să le tăiaţi oamenilor salariile, pensiile, ajutoarele sociale. Moţiunea noastră dacă trece, oprim un genocid social. Domnul Boc e un simplu executat. Cel care trebuia să vină în Parlament este preşedintele Băsescu. Nu e normal să batem câinele pentru că stăpânul vrea să ne facă rău!", a declarat Victor Ponta în plenul Parlamentului.

ORA 12.15
- Liderul grupului parlamentar al PDL, Mircea Toader, i-a solicitat preşedintelui Senatului să ceară evacuarea din balconul sălii de plen a celor care fac gălăgie în timpul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură.

"Manifestările din balcon nu au nicio legătură cu democraţia. Poate să asiste oricine, să se uite la orice, dar să demonstreze ca în stradă, nu sunt de acord. Vă rog să aplicaţi regulamentul şi să solicitaţi evacuarea celor care sunt la balcon", a spus liderul PDL.


ORA 12.10 - Aproximativ 40 de protestatari cu feţele acoperite şi îmbrăcaţi în pelerine roşii au apărut la intrarea spre Camera Deputaţilor purtând ţepe negre în care au înfipt manechine cu feţele şi numele miniştrilor Cabinetului Boc.  Protestatarii au dat foc manechinelor.



ORA 12.05
- Emil Boc, către Opoziţie: "Aţi plagiat greşit textul moţiunii, habar nu aveţi pe ce lume trăiţi". "Mă adresez unor distinşi profesori, doamnei Ecaterina Andronescu, domnului profesor Adrian Năstase, domnului profesor Alexandru Atanasiu. Şi îi întreb - cum se numeşte procedeul prin care preiei pasaje întregi pe care le pui în propria ta lucrare, nu pui ghilimele? Vă spun eu, se numeşte plagiat", a acuzat Boc.

"Banii nu există pe garduri, ei se muncesc. Dumneavoastră (opoziţia - n.r.) i-aţi încurajat pe oameni să primească cadouri fără să muncească", a mai afirmat premierul Emil Boc.

ORA 11.50
- Protestatarii au încercat din nou să rupă cordonul de jandarmi pentru a intra în curtea dinspre Camera Deputaţilor, s-au îmbrâncit cu jandarmii în care au aruncat cu sticle cu apă şi au spart un monitor pe care urmăreau dezbaterea moţiunii.

ORA 11.22
- Emil Boc le vorbeşte parlamentarilor. "Prin proiectul de lege privind pensiile speciale au dispărut inclusiv pensiile parlamentarilor. De ce vă agăţaţi de pensiile dumneavoastră de lux? De ce plângeţi după ele? E important ca cetăţenii României să ştie că acest guvern a tăiat pensiile de lux. Iar atitudinea dumneavoastră, dragi colegi ai Opoziţiei, spune totul despre cum vă apăraţi privilegiile", a spus Boc, în huiduielile sălii.

ORA 11.08
- Lanţul uman de la Palatul Parlamentului s-a rupt după ce mai mulţi protestari s-au certat pe o fotografie a lui Traian Băsescu, iar o femeie a reuşit să ia această poză, pe care a rupt-o şi apoi i-a dat foc.



ORA 10.51
- Oamenii au rupt lanţul uman format în jurul Parlamentului şi au ieşit în stradă, mai multe maşini şi autobuze blocate printre sindicalişti fiind obligate să întoarcă. Poliţia Rutieră a închis Bulevardul Izvor pentru siguranţa cetăţenilor.

ORA 10.40 -
Patru protestatari au primit îngrijiri medicale după ce au reclamat ameţeli şi cefalee. La Palatul Parlamentului, unde peste 3.000 de oameni protestează în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, sunt prezente echipaje SMURD şi ale Ambulanţei Bucureşti.

ORA 10.35
Senatorul PSD Dan Şova citeşte un rezumat al moţiunii de cenzură "Opriţi genocidul social". La şedinţă, care a început cu o întârziere de circa o jumătate de oră, şi-au anunţat prezenţa 363 din cei 471 parlamentari. Pentru ca moţiunea să fie adoptată de Parlament, Opoziţia are nevoie de 236 de voturi.

ORA 10.02 -
Premierul Emil Boc a sosit la Parlament, unde, de la ora 10.00, este programat să înceapă dezbaterea moţiunii de cenzură "Opriţi genocidul social!", iniţiată de PSD. La Palatul Parlamentului au sosit şi alţi membri ai Executivului.

ORA 09.55
- Mii de sindicalişti, care s-au adunat la Palatul Parlamentului, au începută să formeze deja un lanţ uman în zona Parcului Izvor, alte sute de bucureşteni alăturându-li-se protestarilor sau urmârindu-i de pa partea opusă a trotuarului unde se desfăşoară acţiunea acestora.

În lanţul uman s-au adunat deja sindicalişti din diferite federaţii, fiind prezenţi funcţionari publici, cadre medicale, cadre didactice, angajaţi de la Poşta Română.

Oamenii sunt veniţi din toate judeţele ţării, ei având pancarte pe care sunt scrie numele sindciatului pe care îl reprezintă şi zona în care activează.

Protestarii au bannere pe care scrie "Jos dictatorul, jos Guvernul", "Opriţi genocidul", "Dacă nu votaţi cu noi, sunteti egali cu un gunoi", "Demisia" şi strigă "Jos Guvernul Boc" şi "Ruşine să vă fie".

ORA 09.15 - Marea parte a sindicaliştilor se adunase deja în parcul Izvor, unde lideri ai PSD, Victor Ponta, Adrian Năstase şi Ecaterina Andronescu discutau cu oamenii despre moţiune.

×