Bucureşti 555. Palatul Suţu, casa cu gnomi

Fastul de la palatul Suţu era recunoscut, admirat şi invidiat de întreaga protipendadă bucureşteană
“În primele decenii ale secolului al XIX-lea, Ţara Românească înregistrează primele palate boiereşti şi domneşti construite după planurile unor arhitecţi străini. Dintre aceştia s-au remarcat austriecii Johann Veit şi Konrad Schwink care au înzestrat Bucureştiul cu unul dintre cele mai frumoase edificii: palatul Suţu. (Narcis Dorin Ion, Palate din Bucureşti, pagina 27, editura NoiMediaprint, 2013).

Palatul s-a ridicat la voinţa lui Costache Suţu. “Palatul se deosebeşte de toate clădirile bucureştene din prima jumătate a secolului al XIX-lea- ne spune Emanoil Hagi-Moscu în “Bucureşti. Amintirile unui oraş”. Arhitectura are un pronunţat caracter apusean. Intrarea maiestuoasă, largă, înaltă; inversul intrărilor caselor vechi româneşti, cu intrare îngustă. Ferestre largi cu oberlichturi ogivale, inversul ferestrelor obişnuit ela noi, pătrate sau dreptunghiulare. Clădirea este flancată de către cele patru colţuri ale ei de căte un turn cu pretenţii de castel. Pe ambele faţade, câte un balcon de lungimea încăperii. Spatele clădirii, care pe vremuri dădea în grădină, identic cu faţada principală, (...). Până şi luminatorul de proporţii neobişnuite la noi- mai mult o cupolă teşită - construit în aşa fel ca să nu strice aspectul decorativ al acoperişului, îi dă un act de naştere străin (...). Grădina proprietăţii era vastă, de jur-împrejurul palatului. (...) În 1972, în faţa Universităţii pe bulevard şi lipite de grădina Suţu, se mai aflau două case ţărăneşti cu prispă, tindă şi două încăperi laterale. Tot în spatele grădinii se mai aflau serele metalice ale municipiului, înfiinţate de grădinarul Carl Friedrich Wilhem Meyer, astăzi mutate în Grădina Botanică. (...) Pe vremuri în iarba din jurul său se ascundeau figurine de porţelan colorat, destul de mari, reprezentând , adică pitici cu scufiţă colorată pe cap, unii bărboşi în picioare, culcaţi sau aşezaţi pe ciuperci. Aceştia erau coloraţi roşu cu pete albe şi nu mă speriau în copilărie, ci dimpotrivă îi socoteam prieteni. Păuni cu coadă strălucitoare, răsfirată, se plimbau majestuos şi agale printre ei. În grădina din spate se afla (ca la Mitropolie), pe o consolă de marmură, un ceasornic solar, cu un tun în care se punea praf de puşcă şi care la miezul zilei, sub acţiunea razelor soarelui, lua foc vestind ora 12.”

Palatul Suţu era un loc deosebit, stăpânit de nişte oameni ieşiţi din comun şi ca bogăţie şi ca fel de a se purta.

În octombrie 1836, proprietarul a comandat meşterului austriac Eser, executarea unui splendid policandru de alamă, format din 24 de sfeşnice, întocmai ca cel de la biserica Sf. Ioan Nou.
“Din iniţiativa lui Grigore Suţu (1819-1893), fiul lui Costache, şi a Irinei Hagi Moscu, fiica marelui bancher Stefan Hagi Moscu, soţia sa, palatul a cunoscut peste un sfert de secol transformări notabile, ne informează Muzeul Municipiului Bucureşti. Astfel, interiorul a căpătat forma actuală în 1862 datorită lui Karl Storck, cunoscut sculptor şi artist decorator, care a modificat holul central prin deschiderea a trei arcade care te conduc spre o scară monumentală desfacută în două braţe prin care se urcă la etaj. Peretele din faţă este dominat de o imensă oglindă adusă din Italia de la Murano înconjurată de un frumos ancadrament în care este sculptat medalionul Irinei Suţu. Vizitatorul remarcă de asemenea ceasul comandat la Paris special pentru holul palatului cu cadran invers pentru a fi citit în oglinda care domină scara. Tot datorită soţilor Grigore şi Irina Suţu la intrarea principală s-a realizat o marchiză susţinută de piloni de fier, creându-se astfel un elegant peron. În parcul ce înconjura palatul şi în lacul lui puteau fi vazuţi pelicani, fazani şi păuni. Fastul de la palatul Suţu era de altfel recunoscut, admirat şi invidiat de întreaga protipendadă bucureşteană.”

“Soţii Irina şi Grigore Suţu au fost o perecehe foarte interesantă a epocii, uimindu-şi contemporanii prin plimbările pe care le făceau la Şosea. , după cum îi botezase nu mai ştiu cine (...). Nelipsit din aceste plimbări la Şosea era “câinele lor, un pudel mare alb, tuns pe porţiuni, cam cums etund cu trepte unii arbuşti din parcurile englezeşti, şi se numea Luţi. Când a murit, l-au împăiat şi l-au aşezat în capul scării”. (Narcis Dorin Ion, “Palate din Bucureşti”, Palatul Suţu, paginile 30 şi 31).

Aici, la Palatul Suţu, se dădeau unele dintre cele mai interesante şi fastuoase baluri ale Bucureştiului, la care, la 30 ianuaire, de ziua lui Grigore Suţu, venea chiar şi domnitorul.

După moartea lui Grigore Suţu, în 1893, palatul a primit diferite destinaţii, ceea ce a avut efecte negative asupra edificiului şi mai ales asupra parcului care, încet, încet, s-a restâns şi a ajuns la dimensiunile actuale – o curte micuţă, care nu mai poartă nici o poveste, niciun gnom, nici ceas, nici păuni... În palat, deasupra impresionantei oglinzi veneţiene se poate vedea şi astăzi medalionul Irinei Suţu, realizat de Karl Stork.

În anii ocupaţiei germane din Primul Război Mondial, a fost reşedinţa generalului Tülff von Tscheppe und Weidenbach, guvernatorul teritoriului ocupat. Ulterior, palatul a cunoscut diferite destinaţii: sediul Primăriei Municipiului Bucureşti (1928-1932), sediu al Băncii Chrissoveloni (1932-1942), al Casei de Economii şi Consemnaţiuni (1942-1948) şi al Institutului de Construcţii (1948-1956). Au fost vremuri când unele voci susţineau că est eo clădire prea veche, care trebuie dărâmată. Norocul a fost de partea noastră, a celor care ne putem bucura de această frumoasă clădire din inima oraşului.

Între 1956-1958 Palatul Suţu a fost restaurat iar la 23 ianuarie 1959 aici s-a inaugurat Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, care funcţionează şi astăzi.

articol realizat cu sprijinul MMB