x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti - Sindicatele din învăţămînt protestează

Bucureşti - Sindicatele din învăţămînt protestează

de Alina Gavrila    |    15 Apr 2008   •   00:00

Sindicatele din învăţămîntul preuniversitar din Bucureşti organizează, mîine, un miting în faţa Guvernului României, cerând abrogarea articolului din ordonanţa de Guvern care interzice acordarea tichetelor cadou pentru bugetari.



Sindicatele din învăţămîntul preuniversitar din Bucureşti organizează, mîine, un miting în faţa Guvernului României, cerând abrogarea articolului din ordonanţa de Guvern care interzice acordarea tichetelor cadou pentru bugetari.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt şi Federaţiei Sindicatelor din Învăţămînt "Spiru Haret”, mitingul va avea loc mîine, între orele 12:00 şi 13:00, în faţa sediului Guvernului României, urmând ca participanţii să sosească începând cu ora 11:00. "Mitingul din data de 16 aprilie 2008 reprezintă continuarea acţiunilor de protest declanşate de organizaţiile noastre încă de săptămîna trecută, faţă de modul abuziv în care Guvernul României a înţeles să trateze angajaţii din sistemul de învăţămînt, prin emiterea Ordonanţei de urgenţă 37/2008, care la articolul 24, stipulează expres interdicţia de acordare a tichetelor cadou pentru salariaţii instituţiilor publice. Scopul acţiunii noastre este de a atrage atenţia asupra necesităţii emiterii unei noi ordonanţe de urgenţă de către Guvern, pentru abrogarea articolului 24 din OUG 37/2008”, se arată în comunicat. Cadrele didactice din învăţămîntul preuniversitar din Capitală au intrat, de joi, în grevă japoneză.

×
Subiecte în articol: observator