x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Budăi: Alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate anual cu rata inflației

Budăi: Alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate anual cu rata inflației

13 Sep 2019   •   13:10
Budăi: Alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate anual cu rata inflației

Alocaţiile de stat pentru copii vor fi indexate anual în raport cu indicele de inflaţie, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi. Potrivit acestuia, măsura se va aplica începând cu 1 ianuarie 2020, cheltuielile aferente majorării alocaţiilor urmând să fie incluse în bugetul pe anul viitor.

"Săptămâna asta, în Comisia de muncă am fost prezent la o dezbatere şi am aprobat ca alocaţiile pentru copii să fie indexate anual cu rata inflaţiei, până facem alte măsuri de majorare", a afirmat Budăi.

Alocaţia este acordată tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. Este în cuantum de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul celor cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, pentru cei cu handicap.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: alocatii copii