x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Budapesta - AXN Central Europe a sărbătorit 5 ani

Budapesta - AXN Central Europe a sărbătorit 5 ani

de Sebastian S. Eduard    |    09 Oct 2008   •   00:00
Budapesta - AXN Central Europe a sărbătorit 5 ani

Marţi seara, la Budapesta, AXN Central Europe a sărbătorit 5 ani de activitate în compania unei vedete americane, nimeni altul decât A.J. Buckley – specialistul legist Adam Ross din serialul "CSI: NY".



Marţi seara, la Budapesta, AXN Central Europe a sărbătorit 5 ani de activitate în compania unei vedete americane, nimeni altul decât A.J. Buckley – specialistul legist Adam Ross din serialul "CSI: NY".

O atmosferă degajată, o conferinţă de presă care a inclus şi întrebări de genul "Când ţi-ai început viaţa sexuală?" sau "Ce părere ai despre contraceptive" (la care starul American, deşi surprins, a reuşit să pareze cu eleganţă răspunsurile), toate au fost urmate de un party într-o hală industrială, unde o formaţie a unor angajaţi AXN a uimit publicul.

Canal care dispune de vastele resurse ale Sony Pictures Enterternaiment, AXN este prezent în acest moment în 137 de milioane de case din 65 de ţări. Canalele care aparţin AXN Central Europe au fost lansate simultan la 17 octombrie 2003 în Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria. Deşi în acest moment, datorită situaţiei economice, AXN România este pe locul trei din punctul de vedere al cifrei de afaceri, după Ungaria, Eddie Nelson, General Manager AXN Central Europe crede că foarte curând România va face rocada cu vecinul de la vest, pentru a se situa pe un binemeritat loc doi, după Polonia care, datorită potenţialului mare al pieţei nu poate fi deocamdată bătută. Cu toate acestea, în clasamentul (procentual) numărului de locuinţe care au acces la AXN, România este pe primul loc, cu 85% faţă de ultimele clasate, Cehia şi Slovacia – 61%.

Posesor al unui portofoliu extrem de bogat de seriale precum "Doctor House", "Californication", "Kylie XY", "Jericho", AXN a anunţat cu această ocazie şi noile seriale care vor avea premiera în curând. Sezoanele cinci din "Lost" şi "CSI: NY" vor veni amândouă în primăvara lui 2009.

×
Subiecte în articol: mass-media central europe