x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bugetul, aprobat în CSAT. Următorul pas: votul Parlamentului

Bugetul, aprobat în CSAT. Următorul pas: votul Parlamentului

de Cristian Anton    |    31 Ian 2017   •   22:48
Bugetul, aprobat în CSAT. Următorul pas: votul Parlamentului
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale au fost avizate favorabil de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Iohannis a arătat că Executivul, prin premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, s-a angajat ca la rectificarea bugetară să vină cu completarea acestor sume „acolo unde apar probleme, în special în domeniul salarizării personalului”. „Cu această remarcă a fost avizat proiectul de buget”, a adăugat preşedintele. 


CSAT avut pe ordinea de zi doar punctul referitor la avizarea proiectelor de buget pentru ordonatorii din domeniul securităţii naţionale. „Acest buget pe care Guvernul l-a pregătit şi este gata să-l trimită în Parlament mi se pare problematic. Prevede o creştere foarte mare a cheltuielilor şi, după părerea specialiştilor şi după părerea mea, acest buget este prea optimist, supraevaluat, fără să existe o explicaţie pertinentă pentru această creştere foarte mare - în jur de 15%. Chiar dacă considerăm că economia României va creşte, lucru pe care ni-l dorim cu toţii, o creştere atât de mare este greu de realizat. În acest context, este cu atât mai greu de realizat de ce bugetele în domeniul securităţii naţionale în unele zone au fost scăzute”, a spus Iohannis. Acesta a indicat că proiectul de buget prevede o alocare de 2% pentru Apărare, arătând că acesta corespunde cu angajamentele în vigoare. 

După şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, de analiză a bugetelor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale, întregul proiect de buget pe anul 2017 trebuie aprobat de Guvern. Ulterior, bugetul de stat este trimis Parlamentului unde va fi legiferat, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare. Birourile Parlamentului au fost convocate după închiderea ediţiei, de la ora 21.00

Mai puţini bani la servicii

„Este important de subliniat că acest buget trebuie şi executat cu folos pentru România şi pentru securitatea naţională a României. Este extrem de important ca aceşti bani alocaţi Ministerului Apărării Naţionale să fie folosiţi pentru programe de dotare pe termen lung, care realmente duc la o modernizare a dotării în România”, a menţionat şeful statului. Preşedintele a arătat că bugetul MAI este foarte apropiat de cel de anul trecut, iar celelalte bugete ale instituţiilor din domeniul securităţii naţionale (în speţă, serviciile secrete) sunt scăzute cu aproximativ 10% faţă de 2016.

 

România va avea buget pe 2017 cu o săptămâna mai târziu decât era estimat

×