x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bulgaria şi România au desfăşurat un exerciţiu comun de antrenament al forţelor aeriene Blue Bridge 2018

Bulgaria şi România au desfăşurat un exerciţiu comun de antrenament al forţelor aeriene Blue Bridge 2018

19 Sep 2018   •   13:19
Bulgaria şi România au desfăşurat un exerciţiu comun de antrenament al forţelor aeriene Blue Bridge 2018

Forţe aeriene bulgare şi române au participat la un exerciţiu comun de antrenament al forţelor aeriene denumit Blue Bridge 2018 pentru aplicarea procedurilor de poliţie aeriană în zona frontierei comune, a informat miercuri Ministerul Apărării din Sofia, relatează BTA. 

Un avion de luptă MiG-29 de la Baza Aeriană Graf Ignatievo din Bulgaria şi un avion MiG-21 de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din România au desfăşurat cu succes o misiune de poliţie aeriană care a implicat interceptarea unui avion care efectuează un zbor ''neautorizat'' în spaţiul aerian bulgar şi român. Conform exerciţiului, avionul în cauză a fost "forţat" să aterizeze la baza de la Graf Ignatievo. 

O altă activitate practicată în cadrul evenimentului a fost interoperabilitatea între centrele de control a zborului din cele două ţări. 

Forţele aeriene bulgare şi române efectuează anual din 2012 exerciţii comune de antrenament numite Blue Bridge, notează BTA. AGERPRES

×