x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Burse pentru schimbarea comunităţii locale

Burse pentru schimbarea comunităţii locale

de Diana Scarlat    |    14 Noi 2012   •   15:29
Burse pentru schimbarea comunităţii locale

Competiţia "Manifesto” premiază cele mai bune trei proiecte de schimbare în bine a comunităţii locale, prin burse de susţinere a unor proiecte inovatoare.

Startul competiţiei s-a dat pe 12 noiembrie, iar liceenii şi profesorii din toată ţara sunt aşteptaţi cu idei de schimbare socială, în propria comunitate. Fiecare echipă câştigătoare va primi premiile în valoare totală de 2.000 de euro, pentru proiectele care reuşesc să găsească o soluţie de impact la o problemă ce afectează comunitatea locală. Premiul I este 1000 euro, premiile II şi II, câte 500 de euro.
Tinerii înscrişi în competiţie au la dispoziţie o lună pentru a construi un proiect social valoros, conform cerinţelor din formularul de înscriere, disponibil pe site-ul oficial al concursului. Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze în temele educaţiei globale, discutate de documentarele proiectate la Cluburilor de Film Manifesto: dezvoltare economică, alimentaţie sănătoasă, egalitate socială, diversitate culturală şi păstrarea tradiţiilor, protejarea mediului şi activism civic.

"Un proiect poate iniţia, de exemplu, o campanie de promovare a hranei sănătoase pentru tineri sau de salvare a unui spaţiu verde din oraş, acţiuni de ecologizare pentru o zonă afectată de poluare, un mini-sistem de finanţare dedicat liceenilor antreprenori, o asociaţie care face legătura între minorităţile etnice ale comunităţii, o activitate de fundraising. Pe scurt, orice acţiune care poate îmbunătăţi viaţa comunităţii locale”, spun sponsorii.

Pentru a se înscrie în concurs, tinerii trebuie să-şi formeze o echipă de maximum cinci elevi şi un profesor coordonator şi să trimită formularul de aplicare completat până pe data de 12 decembrie, la adresa afişată pe site-ul oficial. Cele trei echipe finaliste vor fi anunţate pe 22 decembrie şi vor participa, alături de profesorii coordonatori şi traineri specializaţi, la o şcoală de iarnă pe tema antreprenoriatului social, între 8 şi 12 ianuarie.

Pe toată durata competiţiei, liceeni şi profesorii se vor putea inspira din alte idei de proiecte sociale aduse la viaţă de tineri curajoşi de pretutindeni pe site-ul oficial al proiectului. Competiţia de proiecte "Manifesto” este parte a programului Cluburile de Film Manifesto, iniţiativă de educaţie non-formală. Concursul se adresează liceenilor din toată ţara.

×
Subiecte în articol: burse comunitate