x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Buzdugan şi Morar au protestat cu mărar

Buzdugan şi Morar au protestat cu mărar

de Cristiana Stamatescu    |    14 Feb 2011   •   20:40
Buzdugan şi Morar au protestat cu mărar
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţionald

Pentru cei de la Radio Zu, 14 februa­rie a fost ziua Îndrăgostiţilor... de viaţă. Sub genericul "Zu dă panică la etnobotanică – Iubim viaţa", iniţiatorii campaniei amintite au organizat un miting, ieri, la ora 13:00, în Piaţa Victoriei.

Campania a fost susţinută de Antena 2, Primăria Municipiului Bucureşti, Poliţia Ca­pitalei, Jandarmeria Română, Agenţia Naţională Antidrog, Radio România Actualităţi, Bucureşti FM, SPARD Team, RPG Security, Ideal Media Advertising, Top Office, Romaniaprest.rot, cărora li s-au alăturat elevi de la importante licee din Bucureşti, precum şi diverse centre sociale. Chiar şi unii şoferi RATB s-au alăturat... din mers, claxonând în semn de solidaritate cu cei aproximativ 1.000 de oameni prezenţi la manifestaţie.

Pe scena amplasată în faţa Muzeului "Antipa", gazdele Daniel Buzdugan şi Mihai Morar au protestat astfel faţă de decizia de redeschidere a magazinelor de vise şi a comercializării produselor etno­botanice, fiind susţinuţi de cei care sunt împotriva legalizării consumului de astfel de substanţe. Mişcarea a avut şi un imn compus de Puya pe structura piesei "Pune-i la pământ", versurile fiind adaptate cauzei, artistul însuşi fiind prezent la miting. Buzdugan şi Morar au protestat cu mărar, împărţind celor prezenţi câte o legătură de verdeaţă. Astfel, doamnele au fost încântate la gândul că vor da un gust mai bun la ciorbiţă, în timp ce tinerele fete au stat la coadă să ia un autograf de la Puya.

Protestatarii au purtat steaguri albe pe care scria "Iubim viaţa" sau baloane albe, în formă de inimă. Textele pancartelor au mai conţinut mesaje precum: "Nu vă apucaţi să consumaţi moarte legală", "Jos etno­botanicele, e otrava care ucide", "Fericirea fabricată trebuie ilegali­za­tă" "De ce urâţi copiii? Nu mai co­mercializaţi moartea!", "Iubeşte viaţa, consumă natural". S-au strigat sloganuri ca: "Se poate visa şi altfel, se poate zbura şi altfel", "Închideţi visele urâte", "Opriţi tarabele cu vise" sau "Drogurile ucid oamenii, stop etnobotanicelor". Prezentatorii s-au adresat pe înţelesul tinerilor sfătuindu-i: "Să nu puneţi botul!".

Au citit poezii, au spus poveştile unor tineri care au scăpat de "coşmarurile" cumpărate de la vânzătorii de vise şi au mai tras un semnal de alarmă amintindu-i pe cei care nu mai sunt printre noi după ce au consumat etnobotanice. Tot în rândul protestatarilor s-a aflat sora lui Robert, un tânăr care a murit săptămâna trecută, din cauza consumului de etnobota­nice. Prezentatorii au mai adus şi zece sicrie pe care le-au depus în faţa Palatului Victoria. Ei au precizat că nu fac politică, mesajul lor fiind atât pentru putere, cât şi pentru opoziţie, "Mama lor, la toţi!", a precizat Mihai Morar.

"Fiindcă ne doare ce se-ntâmplă/ Noi am pornit un manifest/ Nu vom serba ziua iubirii/ Cu ursuleţi, ci c-un protest/ Azi, pe 14 iubim altfel/ Iubim viaţa pas cu pas/, Cupidon trăgea cu arcul/ Nu «trăgea» prostii pe nas/ Copiii ne mor dintr-o prostie/ De ce mai vreţi alte premise?!?/ Un film, o carte, vrem să fie/ Azi «magazinul» lor de vise!", aceasta a fost poezia manifest la protest, recitată de Daniel Buzdugan.

×