x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Călin (DNA): Colaborarea cu SRI şi alte structuri se realizează în prezent doar la nivelul de informaţii şi atât

Călin (DNA): Colaborarea cu SRI şi alte structuri se realizează în prezent doar la nivelul de informaţii şi atât

04 Aug 2018   •   08:24
Călin (DNA): Colaborarea cu SRI şi alte structuri se realizează în prezent doar la nivelul de informaţii şi atât

Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Nistor Călin a declarat, vineri seara, că în prezent colaborarea cu SRI şi cu alte structuri se realizează doar la nivelul de informaţii.

"Ordonanţa de urgenţă 43 spune că serviciile de informaţii, atunci când constată săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, au obligaţia să sesizeze de îndată procurorul, să trimită o informare. La cererea procurorului, serviciul de informaţii respectiv este obligat să pună la dispoziţie informaţia în stare brută, însoţită şi de materialele aferente. La acest moment, colaborarea cu SRI şi nu numai, cu Direcţia de informaţii şi protecţie internă şi alte structuri, se realizează doar la nivelul de informaţii. Primim acele informaţii şi atât", a afirmat Nistor Călin, la B1 TV.

În altă ordine de idei, el a mai spus că, de 29 de ani, singura instituţie care a avut "acel Centru naţional de interceptări al comunicaţiilor" a fost SRI.

"Nicio structură din cadrul statului roman, că e vorba de DNA, că e vorba de Ministerul de interne (...), SIE sau altă structură care lucrează cu sau lucra cu autorizaţie de interceptare, mandate de supraveghere nu avea propria infrastructură pentru a pune în aplicare autorizaţiile. Toate autorizaţiile de interceptare ajungeau la SRI. Noi, chiar dacă am avut în cadrul DNA şi avem în continuare Serviciul tehnic, vrea să vă spun că, până la Ordonanţa 6 din 2016, noi trimiteam toate autorizaţiile la SRI, iar semnalul era descărcat în sistemul DNA şi aveam acces la traficul convorbirilor telefonice interceptate", a spus Nistor Călin.

În prezent, DNA nu mai lucrează efectiv cu SRI, dar are acces în mod direct la respectivul Centru al SRI, iar datele sunt introduse de către DNA, a susţinut Călin.

El a menţionat că datele introduse sunt criptate, iar marcarea ţintelor o fac ofiţerii din cadrul Serviciului tehnic al DNA, unde lucrează 36 de ofiţeri.

Procurorul a mai spus că el a lucrat cu SRI şi că niciodată un ofiţer din cadrul SRI nu a îndrăznit să se amestece în ancheta sa. "Ei şi-au făcut treaba, care ţinea de filaj, mandate de supraveghere, mandate de interceptare şi atât", a spus Călin.

Procurorul şef adjunct al DNA a mai susţinut şi că, din câte ştie, "în istoria DNA-ului o singură dată a fost instalată tehnică de supraveghere într-un spaţiu privat, într-o casă, dar în niciun caz în dormitor". AGERPRES

×
Subiecte în articol: Nistor Călin