x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Camelia Voiculescu şi George Copos, achitaţi în dosarul Loteria II

Camelia Voiculescu şi George Copos, achitaţi în dosarul Loteria II

25 Iun 2015   •   15:48
Camelia Voiculescu şi George Copos, achitaţi în dosarul Loteria II

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au dispus joi achitarea tuturor inculpaţilor din dosarul Loteria II, printre care omul de afaceri George Copos şi Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de DNA.

Reporterul Antena 3, Ana Maria Roman, a explicat că este o decizie pe fond în acest dosar. 
 
"În urma unor audieri şi instrumentări de probe, timp de şapte ani, pentru că vorbim de o cauză trimisă în instanţă în 2008, s-a ajuns la concluzia că această faptă nu există. Probabil că procurorii vor ataca această decizie şi dosarul va merge mai departe la judecată."

PUBLICITATE
 
Gheorghe Copos este acuzat de procurori, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC "Ana Electronic" SA Bucureşti şi de acţionar majoritar al SC "Ana Grup" SA Bucureşti, de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participaţie improprie la fals intelectual, de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, de dezvăluirea acestora, de recomandarea către alte persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi, respectiv, de manipulare a pieţei de capital.
 
Camelia Voiculescu, fiica preşedintelui fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, este acuzată de folosirea unor informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă şi, respectiv, efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.
 
Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş este acuzat, în calitate de reprezentant al societăţii Grivco SA Bucureşti, de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, de faptul că a dezvăluit aceste informaţii şi de recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi, respectiv, efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.

×