x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Campania “PNDR vine în satul tău!” a ajuns la final

Campania “PNDR vine în satul tău!” a ajuns la final

de Carmen Anghel    |    05 Dec 2013   •   17:50
Campania “PNDR vine în satul tău!” a ajuns la final

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat astăzi, în prezenţa ministrului agriculturii Daniel Constantin,  finalizarea celei mai importante campanii naţionale de informare adresată beneficiairlor şi potenţialilor beneficiari ai fondurilor europene nerambursabile pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Lansată în februarie 2013, caravana a ajuns în 3323 de loclaităţi din toate judeţele ţării, reuşind să aducă mai aproape de locuitorii acestora( este vorba de 216.000 de persoane informate direct)  informaţiile corecte despre derularea proiectelor cu finanţare europeană prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 şi, de asemenea, s-a pregătit terenul pentru următorul program.

Principalul obiectiv al campaniei “PNDR vine în satul tău!” a fost creşterea indicelui de absorbţie efectivă şi corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creşterii gradului de acurateţe şi corectitudine în întocmirea cererilor de plată şi a cererilor de finanţare.

Ministrul agriculturii Daniel Constantin i-a felicitat pe membrii echipei care au dus la bun sfârşit acest proiect, anunţând, totodată, că anul acesta “România a atras din fondurile europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale aproximativ 2,35 miliarde de euro, o sumă foarte apropiată de obiectivul propus pentru 2013, de 2,5 miliarde de euro.”

Pentru viitor se are în vedere crearea unor birouri unice, în cadrul cărora potenţialii beneficiari ai fondurilor europene destinate dezvoltării rurale să primească o consultanţă primară care să ducă la scăderea numărului de dosare neeligibile pentru finanţare.


×