x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Campania “Să bei şi să conduci e o crimă”, lansată în perioada sărbătorilor de iarnă

Campania “Să bei şi să conduci e o crimă”, lansată în perioada sărbătorilor de iarnă

de Mara Raducanu    |    12 Dec 2012   •   17:10
Campania “Să bei şi să conduci e o crimă”, lansată în perioada sărbătorilor de iarnă

“Sticla pe care o goleşti înainte să conduci te poate transforma într-un criminal”

Poliţia Rutieră a lansat un spot video ce prezintă imaginea unei sticle de şampanie care tocmai a fost desfăcută. La prima vedere, sună ispititor! Însă pe fundal se aude o împuşcătură, apoi gâtul sticlei fumegă îndelung, pentru a atrage atenţia asupra pericolelor consumului de alcool la volan. Spotul video va fi prezentat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în condiţiile în care în această perioadă creşte numărul accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool. Intitulat “Şampania”, mesajul  spotului este acela de a  transmite mesajul “Să bei şi să conduci e o crimă. Sărbători responsabile”.



“Sticla pe care o goleşti înainte să conduci te poate transforma într-un criminal. Era nevoie de o astfel de abordare agresivă în preajma sărbătorilor, perioadă din an când creşte concentraţia de alcool în sângele românilor. Poate văzând acest spot, mai puţini şoferi se vor încumeta să conducă atunci când ar trebui să ia un taxi. Ideea spotului o aveam de ceva timp. La un moment dat, s-a ivit ocazia să o şi filmăm cu o cameră performantă. Restul a mers perfect, puţine proiecte din an se aprobă şi se produc atât de repede. Colaborarea cu Poliţia Rutieră a fost o experienţă profesională exemplară”,  a declarat Liviu David, creative director la Next Advertising, agenţia de publicitate care a realizat spotul, potrivit Mediafax.  Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Rutiere,  a declarat că, în paralel cu această campanie, vor fi controale în trafic în care şoferii vor fi testaţi cu aparatul etilotest, având în vedere faptul că, în general, în perioada sărbătorilor de iarnă tentaţia de a consuma băuturi alcoolice şi de a conduce apoi autovehicule este mai mare. Potrivit datelor de la Direcţia Rutieră, în primele zece luni ale anului au fost depistate la nivel naţional 23.334 de cazuri de şoferi băuţi la volan, fiind întocmite 8.472 de dosare penale şi aplicate 14.862 de sancţiuni contravenţionale.

×