x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Campanie - Atanasiu, acuzat de inca un abuz

Campanie - Atanasiu, acuzat de inca un abuz

de Violeta Fotache    |    07 Oct 2006   •   00:00
Campanie - Atanasiu, acuzat de inca un abuz

Ministrul suspendat al Apararii, Teodor Atanasiu, a primit ieri verdictul de neincepere a urmaririi penale(NUP). El nu a iesit insa total din vizorul anchetatorilor: o noua plangere a fost depusa la Parchet de generalul Eugen Badalan.

Ancheta declansata impotriva ministrului Teodor Atanasiu, suspendat de la conducerea MApN, a fost ieri finalizata. Plangerile depuse de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si de deputatul PSD Eugen Bejenariu au primit solutia de neincepere a urmaririi penale (NUP). Verdictul a fost dispus atat fata de ministrul Atanasiu, cat si fata de "ofiterii DGIA si DIM ai MApN".

NUP. Generalul de justitie Dan Voinea a dispus aceasta solutie, constatand ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale nici uneia dintre infractiunile pentru care a fost acuzat Atanasiu. In fapt, afirmatia ministrului Atanasiu referitoare la asa-numita folosire a Directiei de Informatii Militare pentru a afla "cine pleca de la doamna Saftoiu de la Cotroceni" a fost gasita de procuror "fara acoperire in realitate". Toti cei audiati au declarat ca "niciodata nu au primit ordin de la ministrul Atanasiu sa desfasoare activitati informative sau alte activitati in institutia prezidentiala si nici nu au desfasurat asemenea activitati, intrucat aceasta institutie nu intra in atributiile lor de serviciu", se arata in rezolutia de NUP. Au fost analizate si doua telegrame: cea privind lobby-ul pe care serviciul secret al Armatei trebuia sa-l desfasoare pe langa parlamentari si cea privind retragerea trupelor romanesti din Irak. Prima nu viza satisfacerea unor interese personale ori de partid, a constatat anchetatorul, ci viza imbunatatirea imaginii Armatei. A doua ar fi fost transmisa atasatilor militari ai ambasadelor romanesti din lume "in ipostaza unor interpelari din partea autoritatilor din tarile unde lucrau". A fost redactata fara implicarea ministrului si nici nu a prejudiciat imaginea si relatiile diplomatice ale tarii, se arata in rezolutia procurorului. Solutia a fost transmisa atat ministrului, cat si reclamantilor. In cazul in care acestia din urma contesta verdictul, efectele lui privind anularea suspendarii ministrului nu pot fi inlaturate, potrivit procurorilor.

ACUZATIILE FOSTULUI SEF AL SMG
Fostul sef al Statului Major General (SMG) Eugen Badalan a depus si el la Parchetul Instantei Supreme o plangere penala impotriva ministrului Atanasiu, pe care il acuza de comiterea a sase fapte de abuz in serviciu. Potrivit unor surse judiciare, generalul Badalan reclama nereguli flagrante in incheierea unor contracte intre MApN si un alt minister cu o firma de telefonie mobila, precum si transformarea unei cercetari administrative intr-una penala. Purtatorul de cuvant al Parchetului Instantei Supreme, procuror Simona Frolu, ne-a confirmat ieri ca intr-adevar in urma cu mai multe zile, la registratura, a fost depusa o plangere impotriva ministrului Atanasiu.

×
Subiecte în articol: observator ministrului atanasiu