x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Campanie Jurnalul Naţional - Satul Văduvelor din Jurilovca

Campanie Jurnalul Naţional - Satul Văduvelor din Jurilovca

07 Sep 2016   •   18:00
Campanie Jurnalul Naţional - Satul Văduvelor din Jurilovca
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Cine vrea să simtă atingerea lui Dumnezeu trebuie să ajungă la Jurilovca. Adică în zona central-sudică a judeţului Tulcea, pe malul celui mai mare lac din România, Razelm. La doar 85 de kilometri de Portul Constanţa şi 301 kilometri depărtare de capitala României.

O frumuseţe stranie te ţintuieşte locului. Jurilovca pare poarta spre un Rai al Apelor. Tot ce are natura tulburător şi măreţ s-a adunat, gospodăreşte, în spaţiul acesta: faleza din calcar şi gresii a Capului Doloşman, singura din zona de litoral a României, rezervaţiile naturale de pe Insula Bisericuţa şi Grindul Lupilor, iar în zare, la câteva vâsle, locul magic în care apele verzi ale Lacului Razelm se cuminecă în apele de un albastru îngândurat ale Mării Negre.

Aceasta este patria lipovenilor. Marea majoritate a locuitorilor sunt urmaşii staroverilor, cei care în secolul al XVII-lea au părăsit Rusia, în dezacord cu reformele religioase ale Patriarhului Nikon. Atunci, în urmă cu aproape patru sute de ani, ortodocşii aceştia de rit vechi s-au împrăştiat în lumea întreagă, iar cei care au ajuns în Dobrogea au construit sate de pescari, luându-şi viaţa de la capăt.

Lipovenii păstrează în spiritul lor tăria şi încăpăţânarea cu care şi-au păstrat obiceiurile, dârzenia care le-a călăuzit existenţa.

Frumuseţea locurilor se reflectă, precum stuful în apă, în frumuseţea sufletelor. De fapt, e greu să decizi care pe care o reflectă.

Din această frumusețe spirituală a înflorit, cu veacuri în urmă, unicitatea Satului Văduvelor. Ca să fie mai aproape de Dumnezeu, bătrânele locului s-au strâns în spatele celei mai mari biserici de rit vechi din România (o adevărată catedrală, ridicată la Jurilovca între anii 1838- 1848), în nişte căsuţe zugrăvite în alb şi albastru, împodobite cu flori. În Schitul Băbiţelor sau Satul Văduvelor îşi trăiesc ele ultimii ani de viaţă pământească, gospodărindu-se şi ajutându-se una pe cealaltă. Vara îşi îngrijesc micile grădini, iarna torc, cântă, deapănă poveşti şi scriu poezii.

Comunitatea aceasta, cum nu există alta în lume, are atât aerul unei tragedii antice, cât şi veselia gureşă a unui poem bucolic. Fiecare văduvă îşi păstrează în scrin, ca pe un veşmânt curat, de înmormântare, povestea propriei vieţi, strălucitoare ca un tezaur, ca luciul apelor care înconjoară palma aceasta de pământ.

 

România are 23 de sate culturale. „SATUL CULTURAL AL RO-MÂNIEI” este un program AFSR lansat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România cu scopul de a promova patrimoniul cultural și turistic al satului românesc. Oricare comună din România poate candida la acest titlu cu con-diția de a organiza pe parcursul unui an minimum 5 evenimente culturale – expoziții, festivaluri, concursuri etc. – în domeniul culturii, artei populare, gastro-nomiei, turismului.

×