x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Candidatura lui Dan Voiculescu a fost acceptată

Candidatura lui Dan Voiculescu a fost acceptată

de Ovidiu Ciutescu    |    27 Oct 2008   •   00:00

În pofida opoziţiei manifestate de Curtea Constituţională, prin Curtea de Apel, Dan Voiculescu îşi poate începe campania electorală. Conform Mediafax, BEM Bucureşti i-a acceptat candidatura, a declarat, duminică seara avocatul său, deputatul PC Sergiu Andon.



Secţia a 3 a Curţii de Apel Bucureşti, care judecă recursul în cazul candidaturii lui Dan Voiculescu şi, secţia a 4-a care judecă recursul înaintat de aceeaşi organizaţie la candidatura poetului Nicolae Dabija, au luat, pe rând, hotărârea de a suspenda cele două judecăţi. Avocatul a explicat că organizaţia Adevăr şi Dreptate, care nu apare înregistrată la Tribunal, a contestat, iniţial, câteva decizii luate de Biroul Electoral de Circumscripţie Bucureşti, de acceptare a candidaturilor, printre care şi cea a lui Dan Voiculescu. Această organizaţie a depus contestaţiile după expirarea termenului legal de 48 de ore, iar pe acest motiv, Tribunalul le-a respins, a spus Sergiu Andon. El a arătat că organizaţia Adevăr şi Dreptate a făcut recurs la Curtea de Apel Bucureşti, unde a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă 9/29 august 2008 prin care s-au fixat aceste termene obligatorii pentru depunerea contestaţiilor.


În opinia lui Andon, această suspendare a proceselor deocamdată nu încurcă campania electorală. Astfel, candidatul Dan Voiculescu îşi poate începe şi desfăşura campania electorală deoarece există o decizie a BEM Bucureşti de acceptarea candidaturii lui, o hotărâre a Tribunalului Bucureşti de respingere a contestaţiei şi nu există nicio altă hotărâre care să împiedice procesul electoral, Curtea de Apel nepronunţându-se. El a adăugat că în cazul în care Curtea Constituţională şi, apoi, Curtea de Apel nu se pronunţă până în 30 noiembrie, candidatura lui Dan Voiculescu este valabilă, acceptată, şi dacă aceste instituţii se pronunţă după data alegerilor hotărârea este valabilă pentru viitor.
Sergiu Andon a criticat decizia Curţii de Apel Bucureşti de a suspenda procesul, arătând că aceasta este "absurdă şi gravă", încălcând art. 57 şi art. 1 al 4 din Constituţie. Aceste articole consacră faptul că drepturile nu pot fi exercitate abuziv cu încălcarea drepturilor altor cetăţeni şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. "Ori, prin această lungire a procedurilor se urmăreşte lezarea drepturilor cetăţenilor în cauză, deci a lui Dan Voiculescu, de a fi ales, drept care oricum nu ar putea fi anulat, retras în actuala procedură, deoarece procedura este oricum fără finalitate", a explicat Andon.

În opinia lui Sergiu Andon, dreptul Organizaţiei Adevăr şi Dreptate este exercitat abuziv şi încearcă să perturbe procesul electoral, iar justiţia influenţează astfel procesul electoral, deşi, conform rolului care îi revine, aceasta nu are dreptul să stabilească nici data alegerilor, nici calendarul electoral. Curtea de Apel Bucureşti a dispus, duminică, trimiterea la Curtea Constituţională a contestaţiei Asociaţiei "Adevăr şi Dreptate" la decizia Biroului Electoral Municipal (BEM) de admitere a candidaturii lui Dan Voiculescu la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Instanţa a admis excepţia de neconstituţionalitate a articolului 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 97 din 2008 prin care s-a modificat şi completat Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Sentatului. Potrivit excepţiei de neconstituţionalitate invocate de Asociaţia "Adevăr şi Dreptate", OUG 97/2008, prin articolul 45, a modificat articolul 32 punctul 1 din Legea 35/2008 în care se arăta că "acceptarea de către biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestată de către cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în termen de 72 de ore de la expirarea termenului de depunere a candidaturii".
Concret, prin OUG 97, termenul de depunere a contestaţiilor s-a redus de la 72 la 48 de ore. "Acceptarea de către biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi se face, în termen de 24 de ore de la depunere, prin decizie şi poate fi contestată de către cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea deciziei de acceptare", se arată în articolul 45 din OUG 97/2008 care modifică articolul 32 alineatul 1 din legea 35/2008.

Vineri, Tribunalul Bucureşti a respins, ca formulată tardiv contestaţia Asociaţiei "Adevăr şi Dreptate" la decizia Biroului Electoral Municipal de admitere a candidaturii lui Dan Voiculescu la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

×