x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "CARACATIŢELE", ÎN VOGĂ LA CONSTANŢA - Parcări doar pe hârtie

"CARACATIŢELE", ÎN VOGĂ LA CONSTANŢA - Parcări doar pe hârtie

de Emilia Sava    |    06 Oct 2008   •   00:00
"CARACATIŢELE", ÎN VOGĂ LA CONSTANŢA - Parcări doar pe hârtie

O nouă practică rutieră este la modă în marile oraşe, sufocate de un trafic aglomerat şi lipsa locurilor de parcare. Nu face excepţie Constanţa. Maşinile tronează pe trotuare, iar pietonii merg pe stradă sau încearcă să se strecoare printre vehicule



O nouă practică rutieră este la modă în marile oraşe, sufocate de un trafic aglomerat şi lipsa locurilor de parcare. Nu face excepţie Constanţa. Maşinile tronează pe trotuare, iar pietonii merg pe stradă sau încearcă să se strecoare printre vehicule.

De la un an la altul, numărul autoturismelor creşte, iar parcările sunt arhipline. Chiar şi pentru cel mai mic spaţiu rămas între maşini, şoferii mărunţesc printre dinţi la adresa celor care au apucat să parcheze înaintea lor şi au drept învăţătură de minte sau ştiu din experienţa altora că, dacă par­chează pe un loc deja adjudecat, riscă să îşi găsească maşina zgâriată. Mulţi au răsuflat uşuraţi după plecarea turiştilor şi încheierea sezonului estival, când rămâ­neau blocaţi în intersecţii sau căutau cu disperare un loc de parcare, dar situaţia este asemănătoare şi după ce străzile oraşului s-au mai eliberat. Criza locurilor de parcare e aceeaşi. "Numărul locurilor de parcare este exagerat de mic în comparaţie cu numărul maşinilor. Numărul autoturismelor creşte de la un an la altul, iar infrastructura e aceeaşi şi capacitatea de preluare a traficului este redusă", spune subinspector Marius Ghiţă, purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. În afara unei statistici exacte, nu s-a schimbat nimic. În 2007 au fost înmatriculate 110.000 de autovehicule, iar anul acesta 140.000.

Roţi blocate

De câteva luni, printr-o hotărâre de Consiliu Local Municipal, în Constanţa au fost reintroduse "caracatiţele" pentru roţi, blocatoare ce îl costă pe un şofer 50 de lei dacă îşi lasă maşina într-un loc în care îi încurcă pe ceilalţi. O iniţiativă hulită de unii, lăudată de alţii. "Soluţia este eficientă, iar oamenii se sperie mai mult de timpul pierdut până la debloca­rea roţilor decât de cuantumul amenzii", spune subinspector Marius Ghiţă. Zonele vizate pentru montarea cara­ca­tiţelor sunt principalele bulevarde din oraş şi centrul oraşului. În lipsa unui loc de parcare civilizat, câte un şofer care vrea să îşi rezolve o problemă îşi lasă maşina aproa­pe de locul unde are treabă fără să cântă­rească dacă îi încurcă sau nu pe ceilalţi şoferi aflaţi în trafic. Măsura de "disciplinare" a şoferilor a pus pe treabă nou-în­fiinţata poliţie locală. Zilnic se montează 70-80 de caracatiţe la roţile maşinilor par­cate pe principalele artere.  

Soluţii?

Lipsa terenurilor a făcut autorităţile lo­cale să se gândească la soluţia parcărilor etajate sau subterane, dar de la un proiect gândit şi până la facerea propriu-zisă demersurile sunt greoaie, piedicile la tot pasul şi înainte de toate este nevoie de bani. O idee de proiect a fost lansată re­cent de primarul oraşului, Radu Mazăre, la întâlnirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa, dar care, după cum însuşi a spus, pare înăbuşită din faşă. Autorităţile locale mai au însă printre altele şi proiecte de parcări în oraş şi în staţiunea Mamaia ce s-ar putea realiza din fondurile europene care urmează să fie alocate prin programul operaţional regio­nal, strategia de dezvoltare a polului naţional de creştere. Pot fi enumerate trei în Mamaia, în zonele de nord, la cinema Albatros şi la Aqua Magic şi altele în oraş, în zona Primăriei, Spitalul Judeţean de Urgenţă sau la Sala Sporturilor. Proiecte sunt, banii lipsesc momentan şi rezolvarea este încă la mare depărtare.

BARÂ LA BARĂ – Balamuc în Prahova

Coloane de maşini care se întindeau pe mai mulţi kilometri şi şoferi plini de nervi.
Cam aşa arăta ieri după-amiază traficul rutier la ieşirea din Ploieşti către Bucureşti, pe drumul judeţean 101 D până la intersecţia cu DN 1. Şoferii care au ales această rută sunt cei care sperau că tranzitând Ploieştiul vor evita şoseaua de centură a oraşului, plină de gropi şi de restricţii. Speranţe deşarte.
Traficul a fost cu atât mai greu cu cât ieri după-amiază, a plouat torenţial în mare parte a judeţului Prahova. De altfel, din acest motiv turiştii au părăsit Valea Prahovei cu mult mai devreme decât în celelalte week-end-uri.
O altă coloană de maşini care se întindea pe câţiva kilometri se formase ieri şi pe DN1, în dreptul localităţii Ciolpani, pe sensul de Ploieşti – Bucureşti. Situaţia a fost creată de lucrările de reabilitare ce se desfăşoară la podul din această loca­litate şi care au făcut ca drumul să se îngusteze de la două benzi pe sens la o singură bandă. (Laura Calciu)

PRO CETĂŢEAN - Scrie şi tu la "Trafic greu!"

De astăzi, noi îţi ascultăm proble­­mele şi  sancţionăm nedreptăţile.
Nu mai suporţi traficul de coşmar; te-au înnebunit blocajele rutiere; te sufocă maşinile; semafoarele nu merg, iar vecinul de trafic te în­jură de mama focului; poliţistul din intersecţie te-a amendat pe ne­drept;
ai fost martor la un accident cu urmări grave; ţi s-a cerut fără ru­şine şpagă; ai văzut pe cineva cum aruncă chiştoace pe geamul maşinii; sau pe ci­neva care a sărit la bătaie; acum nu mai trebuie să taci.
Vor­beş­te-ne cu încre­de­re despre ce ţi s-a în­tîmplat în trafic la rubrica "Trafic greu!", la adre­sa traficgreu@jurna­lul.ro sau prin poş­tă: Jurnalul Naţional – Piaţa Presei Li­bere nr. 1, Corp D, etaj 8, Sector 1, Bu­cureşti, pentru "Cetăţeanul în trafic"!

×
Subiecte în articol: observator trafic