x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Care este instituţia unde se află listele electorale permanente. Judecătorul Adrian Toni Neacşu explică pe Facebook cine ştie câţi votanţi suntem

Care este instituţia unde se află listele electorale permanente. Judecătorul Adrian Toni Neacşu explică pe Facebook cine ştie câţi votanţi suntem

31 Iul 2012   •   12:43
Care este instituţia unde se află listele electorale permanente. Judecătorul Adrian Toni Neacşu explică pe Facebook cine ştie câţi votanţi suntem

Tema zilei, dupa aflarea rezultatului referendumului, se refera la numarul real de cetateni cu drept de vot, astfel incat sa stim daca referendumul va fi sau nu validat. Unii vorbesc de Institutul National de Statistica, altii de Evidenta Populatiei din cadrul Ministerul de Interne.
Judecatorul Adrian Toni Neacsu, membru in Consiliul Superior al Magistraturii, vine cu o informatie care rastoarna toate aceste ipoteze. "Listele electorale permanente se pastreaza la JUDECATORII, se actualizeaza permanent prin grija PRIMARILOR", scrie magistratul pe pagina sa de Facebook.
Redam in continuare integral postarea judecatorului, care face referire la mai multe texte de lege: <<Listele electorale permanente se pastreaza la JUDECATORII, se actualizeaza permanent prin grija PRIMARILOR. Listele electorale permanente se intocmesc pe baza registrului electoral care " reprezinta o baza de date centralizata in care sunt inscrisi toti cetatenii romani, inclusiv cei cu domiciliul sau resedinta in strainatate, care au implinit varsta de 18 ani, cu drept de vot. "
"Registrul electoral pentru cetatenii romani cu domiciliul in Romania este structurat pe judete, municipii, orase, comune, iar pentru cei cu domiciliul in strainatate, pe tari si localitati."
Ultima actualizare a registrului electoral? Iata legea: "Autoritatea Electorala Permanenta intocmeste, pastreaza si actualizeaza in permanenta, pana la data de 31 martie a fiecarui an, Registrul electoral. La nivelul fiecarui judet si sector al municipiului Bucuresti, Registrul electoral care cuprinde alegatorii cu domiciliul sau resedinta pe teritoriului unitatii administrativ-teritoriale este pastrat si actualizat de catre biroul teritorial al Autoritatii Electorale Permanente."
Orice lege este de calitate daca este citita si aplicata neutru, tehnic, cu buna-credinta. Sediul materiei pentru listele electorale se gaseste in cap 4 din Legea 35/2008 (art 22-27). Aceste reguli sunt de aplicabilitate expresa in cadrul referendumului. Va invit la lectura lipsita de patima politica>>.

×