x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Care sunt cele mai sigure ţări pentru turism

Care sunt cele mai sigure ţări pentru turism

03 Mai 2019   •   17:00
Care sunt cele mai sigure ţări pentru turism

Norvegia şi Islanda sunt cele mai sigure ţări pentru călătorii, în timp ce ţări ca Libia, Afganistan şi Somalia sunt cele mai periculoase locuri din lume, potrivit Travel Risk Map 2019, un studiu interactiv realizat de organizaţiile International SOS şi Control Risks.

Studiul are rolul de a informa turiştii în legătură cu problemele cu care s-ar putea confrunta în ceea ce priveşte siguranţa rutieră, securitate şi riscuri în domeniul sănătăţii.

Ţările cu cele mai mari riscuri în domeniul sănătăţii sunt Libia, Yemen, Sudanul de Sud, Niger, Coasta de Fildeş, Sierrra Leone, Irak, Siria, Afganistan şi Venezuela.

România prezintă un risc mediu în domeniul sănătăţii, ţara noastă fiind la acest capitol încadrată în aceeaşi categorie cu state ca Bulgaria, Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina, Serbia, Mexic, Columbia, Egipt sau Maroc.

În ceea ce priveşte securitatea, cele mai nesigure ţări sunt Afganistan, Siria, Yemen, Afganistan, Libia, Somalia, Mali şi Sudanul de Sud, în timp ce singurele state care au obţinut punctaj maxim la acest capitol sunt Elveţia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Islanda, Luxemburg şi Slovenia.

Ţări precum Arabia Saudită, Iran şi majoritatea statelor din Africa se confruntă cu probleme grave în privinţa siguranţei rutiere. O situaţie îngrijorătoare se constată şi în ţări ca Rusia, Brazilia, China. România prezintă un risc scăzut la acest capitol, similar cu cel înregistrat în Polonia, Ungaria, Grecia, Italia, Belgia, Cehia, Slovacia, Turcia ori Statele Unite.www.telegrafonline.ro

×
Subiecte în articol: ţări sigure turism