x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Care sunt variantele Guvernului şi ale preşedintelui Iohannis pentru a institui restricţii în acest weekend

Care sunt variantele Guvernului şi ale preşedintelui Iohannis pentru a institui restricţii în acest weekend

14 Mai 2020   •   11:00
Care sunt variantele Guvernului şi ale preşedintelui Iohannis pentru a institui restricţii în acest weekend

Guvernul ar putea impune restricţii prin OUG, care îşi va produce efectele până luni, iar preşedintele ar putea prelungi cu câteva zile starea de urgenţă.

După ce Parlamentul a renunţat la amendamentul neconstituţional al liderului deputaţilor PNL, Florin Roman, care voia ca legea privind starea de alertă să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, nu în termenul constituţional de trei zile, Ludovic Orban şi miniştrii săi se gândesc la o ultimă soluţie pe care să o aprobe în şedinţa de Guvern.

Potrivit unor surse liberale, în şedinţa Executivului de joi ar putea fi aprobată o ordonanţă de urgenţă care să contracareze relaxarea, chiar dacă CCR a decis că nu pot fi afectate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prin OUG.

„Pe noi ne-ar interesa să nu ne confruntăm cu o lipsă totală de reglementări vineri, sâmbătă şi duminică, având în vedere că nu se prelungeşte starea de urgenţă, iar legea promovată de Guvern nu va intra în vigoare până vineri dimineaţă. Chiar dacă Avocatul Poporului va ataca această ordonanţă la CCR, de luni vom avea în vigoare legea (privind instituirea stării de alertă - n.r.), iar sesizarea la CCR nu va mai avea fundament”, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.

Conform surselor, un alt scenariu ar fi ca preşedintele Klaus Iohannis să prelungească starea de urgenţă până la data intrării în vigoare a legii votată în această săptămână de parlamentari.

Mediafax

×
Subiecte în articol: restricţii weekend