x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Carmen Dan: Au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot pentru #ReferendumFamilie

Carmen Dan: Au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot pentru #ReferendumFamilie

04 Oct 2018   •   12:36
Carmen Dan: Au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot pentru  #ReferendumFamilie

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat joi că au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot pentru referendumul pentru revizuirea Constituţiei din 6-7 octombrie. 

"Au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot, mai exact 21.099.107 buletine de vot, 95.570 de ştampile cu menţiunea votat şi peste 19,4 milioane de timbre autocolante necesare desfăşurării referendumului. De mâine, buletinul de vot va fi afişat şi la nivelul secţiilor de votare din toată ţara", a declarat Carmen Dan la şedinţa Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei. 

Ea a precizat că la nivel naţional sunt organizate 18.662 de secţii de votare, iar anumite inspectorate şcolare au anunţat suspendarea cursurilor în ziua de vineri. 

"Materialele necesare votului au fost repartizate către Ministerul Afacerilor Externe şi către instituţiile prefectului. Toate instituţiile prefectului au luat deja măsuri pentru depozitarea acestor materiale şi pentru asigurarea pazei până la distribuirea lor la secţiile de votare", a spus ministrul de Interne. 

Carmen Dan a mai anunţat că Prefectura Capitalei a solicitat o suplimentare a bugetului, iar acesta s-a majorat deja cu 516.000 de lei. 

"În zilele de sâmbătă şi duminică, atât secretarii de stat cât şi eu, vom fi la minister, în legătură permanentă cu dumneavoastră, pentru a putea asigura cu operativitate sprijinirea activităţilor pe care le desfăşuraţi", a mai spus Carmen Dan. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Carmen Dan