x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cătălin Chelu: Fătuloiu mă şantaja încă din 2009

Cătălin Chelu: Fătuloiu mă şantaja încă din 2009

25 Noi 2010   •   13:55
Cătălin Chelu: Fătuloiu mă şantaja încă din 2009

Omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu a spus, astăzi, la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă recursul la arestarea sa preventivă pentru că i-ar fi oferit mită lui Dan Valentin Fătuloiu, că acesta a început să-l şantajeze încă din 2009, după ce a câştigat acţionariatul Alprom, spunându-i că "nu e loc pentru el în Piteşti".

Chelu le-a spus magistraţilor Curţii de Apel Bucureştui că Fătuloiu ar fi început un şantaj sistematic la adresa sa după ce a aflat că a câştigat acţionariatul combinatului Alprom din Piteşti, scrie mediafax.ro.

Omul de afaceri le-a mai spus judecătorilor că încă de la o primă întâlnire, din anul 2009, dintre el şi Dan Valentin Fătuloiu, "la un bar din Piteşti", acesta i-ar fi spus "du-te, lasă-ne, că aici nu-i loc, sunt alţi patroni deştepţi".

Potrivit declaraţiei lui Chelu, au existat alte trei întâlniri cu fostul secretar de stat. Chelu a precizat că în timpul acestora Fătuloiu a fost cel care a pus mereu problema remiterii unor bani, după ce anterior i-ar fi adus la cunoştinţă că are probleme de natură penală.

Fătuloiu s-a târguit cu mine ca o femeie

Cătălin Chelu a mai spus instanţei Curţii de Apel Bucureşti că Dan Fătuloiu ajunsese să se târguiască cu el "ca o femeie" pentru a-l convinge să îi dea banii în biroul său de la MAI, iar după ce l-a refuzat, s-a oferit să meargă la maşină, pe drum întrebând "unde-s maşinile, unde-s banii".

Omul de afaceri le-a mai spus magistraţilor că Dan Valentin Fătuloiu ar fi adoptat la un moment dat în cadrul discuţiei din 12 noiembrie, dată când s-ar fi certat cu acesta, "o atitudine poliţienească".

Chelu a arătat că Fătuloiu i-ar fi spus: "Hai să vorbim cum o rezolvăm, ce-mi oferi?", iat Chelu i-a răspuns: "Hai că-ţi dau o casă". El a adăugat că discuţiile au continuat până la momentul în care Dan Fătuloiu l-ar fi întrebat: "Da' pentru fi-miu ai o casă?", moment în care Chelu i-ar fi replicat: "Da".

Ca să justifice cum a acceptat să dea mită constând în două case, Chelu le-a spus judecătorilor: "După tot ce se petrecuse acolo şi de când am luat Alprom, dădeam case la toată lumea".

"Fătuloiu s-a oferit să vină cu mine la maşină, când i-am zis că nu-s nebun, să vin cu bani acolo. Secretarul de stat m-a provocat. Fătuloiu ajunsese la un moment dat să se târguiască cu mine: «Vino, te rog, la mine». Se târguia ca o femeie, numai, numai să-i duc banii acolo (în biroul, n.r.). Când a văzut că nu-i aduc banii acolo, el s-a oferit şi a venit cu mine la maşină. În 19 noiembrie, Fătuloiu a spus: «Stai că vin cu tine», moment în care eu am ieşit pe holul ministerului să mă liniştesc după toate cele petrecute. A apărut imediat şi secretarul de stat, fapt ce m-a surprins, şi m-a condus jos pe scările ministerului. M-a luat de braţ şi mă tot întreba « Unde-s maşinile, unde-s banii?» Am ajuns într-un final la maşină, de unde i-am dat o pungă cu promoţionale, agende şi pixuri", a susţinut Cătălin Chelu în faţa instanţei.

În finalul declaraţiei sale, Chelu a conchis că a fost provocat de Dan Valentin Fătuloiu şi că flagrantul nu a fost unul corespunzător.

Sursa foto: a1.ro

×