x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Câte persoane diagnosticate cu COVID-19 sunt internate în spitalele din Capitală

Câte persoane diagnosticate cu COVID-19 sunt internate în spitalele din Capitală

29 Iun 2020   •   15:52
Câte persoane diagnosticate cu COVID-19 sunt internate în spitalele din Capitală

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) anunță că, luni, în spitalele Colentina și „Victor Babeș”, sunt, în total, internate 418 persoane, iar 21 sunt tratate la Terapie Intensivă.

 

Luni, la Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID-19, există 112 pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 14 se află la Terapie Intensivă (ATI).

În total, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internați 642 pacienți confirmați cu COVID-19, dintre care 324 din București-Ilfov și 318 din celelalte județe ale țării, menționează ASSMB.

La Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, care dispune de 450 de paturi, sunt internate 306 persoane, dintre care șapte se află la ATI.

Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore, numărul pacienților externați este de 20 și este mai mare decât al celor internați în spital - 16.

De la declanșarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.486 de persoane, din București și din țară, din care 1.906 confirmate cu boala COVID-19.

Numărul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” este de 1.552, cel mai mare număr de pacienți vindecați dintre toate spitalele COVID-19 din România.

Numărul total de pacienți confirmați cu COVID-19, internați în cele două spitale de elită ale Primăriei Capitalei, de la începutul pandemiei, este de de 2.548.

Din datele oficiale ale INSP reiese că, în București, până la această data, a fost înregistrat un număr de aproximativ 3.100 de pacienți confirmați cu COVID-19.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: persoane Covid-19 spitale capitala