x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Câţi bani le dă statul celor care stau degeaba

Câţi bani le dă statul celor care stau degeaba

de Dan Radu    |    26 Iun 2015   •   09:27
Câţi bani le dă statul celor care stau degeaba

O familie în care nimeni nu munceşte, dar beneficiază de ajutor social, va trăi prost, dar nu mult mai prost decât o familie cu salariu minim. Veniturile obţinute din nemuncă cresc o dată cu numărul de copii. Copiii crescuţi într-un mediu în care o sărăcie sigură finanţată de stat e preferată muncii vor avea la rândul lor dificultăţi în angajare.

O familie tipică, de patru persoane, în care nimeni nu munceşte, va beneficia din start de 390 de lei din partea statului – venitul minim garantat. La această sumă se adaugă şi alte facilităţi. Pe lângă alocaţiile de care beneficiază toţi copiii, familiile în care nimeni nu munceşte primesc un ajutor de sprijin al familiei. Pentru o familie cu doi copii, sprijinul este de 164 de lei. În cazul în care familia are cel puţin patru copii, sprijinul creşte la 428 de lei.

Şi vârsta minorilor este un factor care contează la veniturile unei familii în care nimeni nu munceşte. Astfel, dacă minorii din familie au sub 2 ani, alocaţia este de 200 de lei, exceptând ajutorul de sprijin familial. Dacă minorii sunt la liceu, aceştia vor primi un sprijin financiar din programul „Bani de liceu”, adică 180 de lei pentru fiecare copil, sumă care, ca şi alocaţia, se adaugă venitului minim garantat. De asemenea, familia primeşte şi 30 de lei, ajutor de cumpărare a rechizitelor.

Sprijin cu hrană şi căldură

Ajutorul de încălzire este o altă facilitate la care are acces o familie care nu munceşte. Astfel, dacă aceştia trăiesc într-o locuinţă cu încălzire pe gaze, aceştia vor primi 262 de lei. Pe lângă ajutorul de încălzire, o familie care nu munceşte beneficiază şi de raţii de hrană, acordate de UE prin programul POAD 2014.

Fiecare beneficiar are dreptul la două cutii a câte 3 kilograme de făină, 3 kilograme de mălai, 400 de grame de paste făinoase, doi litri de ulei, două kilograme de zahăr, 4 cutii de conservă de carne de porc, trei cutii de conservă de carne de vită şi cinci cutii de pate de ficat.

Statul român a alocat peste 663 de milioane de lei pentru asigurarea venitului minim garantat, în anul 2014. În primul trimestru din 2015, 40,9% din populaţia cu vârste între 15 şi 64 de ani nu muncea – aproximativ 5,5 milioane de oameni.

Ajutorul social nu se acordă celor cu terenuri de peste 1.000 mp, autoturism cu o vechime mai mică de 10 ani sau 3.000 de lei în conturi bancare.

Dublarea alocaţiilor a însemnat creşterea veniturilor familiilor care beneficiază de ajutor social. Venituri mai mari înseamnă ajutor social mai puţin, motiv pentru care Guvernul a decis să nu mai ia în calcul alocaţiile la stabilirea venitului minim garantat. Efectul – ajutorul social va creşte, pentru că prin neluarea în calcul a alocației, veniturile familiei vor fi considerate mai mici.


×
Subiecte în articol: social bani