x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Cazul Crulic 2" încurcă autorităţile din România şi Italia

"Cazul Crulic 2" încurcă autorităţile din România şi Italia

de Irina Cristea    |    15 Mai 2012   •   16:28

Autoritatile romane nu au stiut nimic despre soarta romanului mort in Italia dupa 50 de zile de greva foamei! Ambasadorul Italiei la Bucuresti are si explicatia: sunt foarte multi romani incarcerati in peninsula, iar situatia lor este aproape imposibil de monitorizat! Virgil Cristian Pop fusese condamnat pentru furt si a murit incercand sa demonstreze ca e nevinovat!

Era in Italia din 1990
Daca pentru autoritatile romane cazul romanului mort in Italia dupa 50 de zile de greva a foamei era necunoscut, detinutul le era foarte bine cunoscut italienilor.
Virgil Cristian Pop era in Italia din 1990. Ajunsese acolo doar cu buletinul si un pasaport simplu si ceruse azil politic. Era cam singura varianta pentru un cetatean roman dornic sa obtina autorizatiade a ramane in Occident. A primit azil in 1995 dar, cinci ani mai tarziu, tara care ii acordase permisiunea de sedere l-a condamnat la inchisoare pentru 18 ani.
"Era o pedeapsa cumulata pentru o serie intreaga de infractiuni. Cand sunt comise o serie intreaga de infractiuni, judecatorul le reuneste si da o singura pedeapsa", au explicat, pentru Antena 1, surse din cadrul penitenciarului din Lecce, unde romanul fusese transferat la sfarsitul anului trecut. Iar magistratii italieni avusesera ce cumula.

Din informatiile furnizate de Ministerul roman al Afacerilor Externe, Virgil Cristian Pop fusese gasit vinovat de furt, talharie, evaziune fiscala, fals si uz de fals, violare de domiciuliu si incendiere. Mai mult, figura cu antecedente penale si in Romania. Numai ca autoritatile romane ii pierdusera urma atunci cand Pop plecase din tara pentru a se stabili in Italia.

Sustinea ca este nevinovat
Nu a avut niciodata carte de identitate remisa de Ministerul roman de Interne, au spus surse diplomatice familiarizate cu acest caz.

Dupa ce petrecuse 12 ani in penitenciarele italiene, la Benevento si apoi din Lecce, Virgil Pop a intrat in greva foamei, la sfarsitul lunii martie.
Protesta astfel fata de condamnarea primita acum 12 ani si sustinea ca este nevinovat. Atunci, cazul lui a devenit unul sensibil.
"Situatia conationalului dumneavoastra a fost atent urmarita atat de autoritatile medicale cat si de cele ale penitenciarului. Magistratul desemnat sa se ocupe de supraveghere, la cererea acestuia, l-a vazut de mai multe ori", a declarat marti ambasadorul Italiei la Bucuresti, Mario Cospito.
Ce nu s-a intamplat insa este ca diplomatii romani din Italia sa fie informati cu privire la situatia lui.

Nu a contactat Consulatul roman
Numai ca, pentru a fi monitorizati de catre oficialii romani, detinutii trebuie sa se adreseze Consulatului. O spun si reprezentantii MAE roman, si cei ai MAE italian. Iar Virgil Claudiu Pop nu a facut nicio astfel de solicitare, a declarat directorul de comunicare al MAE roman, Doris Mircea. A avut posibilitatea sa ia legatura cu cine ar fi dorit, dar a ales sa comunice doar cu avocatii sai italieni, cu care a stat de vorba de doua ori in cursul lunii martie.

Cazul lui Virgil Cristian Popa este o premiera trista pentru autoritatile romane. "Nu avem alt caz care sa semene cu acesta, un caz in care autoritatile locale sa nu ne informeze cu privire la un cetatean care se afla in greva foamei sau, cum este aceasta situatie nefericita, care a decedat", a indicat Doris Mircea.

Acum, autoritatile romane incearca sa clarifice, cu ajutorul celor italiene, toate detaliile legate de acest caz si pentru a lamuri de ce nu au primit nicio instiintare despre situatia speciala in care se afla detinutul. Procedurile sunt dificile mai ales ca in momentul decesului, Virgil Popa nu mai detinea niciun document romanesc valabil. In paralel, Procuratura din Lecce deruleaza o ancheta pentru a stabili daca exista vinovati pentru decesul romanului, a spus ambasadorul italian in Romania.

Procurorii au pus sechestru pe fisa medicala a decedatului, precum si pe trupul neinsufletit, care va ramane la morga spitalului din Lecce pana la realizarea necropsiei. Abia dupa aceea familia lui Virgil Cristian Pop va putea incepe demersurile pentru repatriere.

×